
Absolvenții de gimnaziu vor avea acces la materiale video și lecții interactive pentru a se pregăti de examenul la matematică
Absolvenții de gimnaziu vor avea acces la un set de 10 lecții video pentru a se pregăti de examenul la matematică. În plus, elevii vor putea participa în luna mai la patru lecții online interactive, beneficiind de explicații personalizate și răspunsuri la întrebările pe care le au, transmite MOLDPRES.
Inițiativa este parte a campaniei „Matematica de la egal la egal” și a fost lansată de Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, PNUD și UNICEF, fiind susținută de Uniunea Europeană și Norvegia.
Fiecare lecție video include explicații clare ale conceptelor-cheie, exemple rezolvate pas cu pas și sfaturi practice pentru evitarea greșelilor frecvente. Temele abordate acoperă o gamă largă de subiecte – de la procente, puteri și radicali, până la ecuații, inecuații, rapoarte algebrice și elemente de geometrie plană.
Directoare ANCE, Lilia Ivanov a afirmat că videourile au fost concepute pentru a face matematica mai accesibilă, mai clară și mai prietenoasă. „Ne dorim ca toți elevii să aibă acces la resurse de calitate, indiferent de locul în care trăiesc sau de sprijinul pe care îl au acasă”, a spus Lilia Ivanov.
Videourile sunt disponibile online pe canalele de youtube ale MEC și PNUD Moldova, și pot fi utilizate pentru recapitulare, pregătire individuală sau clarificarea unor noțiuni dificile: https://www.youtube.com/playlist?list=PLOE5a-KRRCwgaFUaP5-fsfkAWdXHvCXrO.
Pe lângă aceste materiale video, Ministerul Educației și PNUD Moldova vor organiza, începând cu 8 mai, patru lecții online interactive, susținute de profesorul Alex Leahu. Lecțiile vor avea loc în fiecare joi din luna mai (8, 15, 22 și 29 mai), de la ora 14:00, și vor fi transmise pe paginile de Facebook, Instagram și TikTok ale Ministerului și PNUD Moldova. Elevii vor putea adresa întrebări în direct și vor putea beneficia de răspunsuri și explicații personalizate.
„Campania „Matematica de la egal la egal” demonstrează cum parteneriatele pot produce soluții inovatoare. Este un exemplu clar de cum putem transforma provocările în oportunități pentru toți copiii, nu doar pentru cei cu performanțe înalte”, susține Ana Moraru, manageră de proiect la PNUD Moldova.
Campania „Matematica de la egal la egal” a fost lansată în luna martie curent. Aceasta presupune implicarea directă a elevilor de liceu în calitate de mentori pentru colegii lor care absolvesc gimnaziul. Un număr total de peste 600 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a participă voluntar pentru a-i ajuta pe elevii din gimnaziu să se pregătească de examen.
Totodată, Ministerul a lansat platforma http://www.ajutauncoleg.md, unde elevii pot găsi informații utile despre orarul și organizarea examenelor, teste pentru exersare și alte materiale de sprijin.
În paralel, a fost inițiat și un program remedial adresat celor 6.000 de elevi care întâmpină dificultăți la matematică. Aceștia vor beneficia de lecții gratuite cu unii dintre cei mai buni profesori din țară, ca parte a angajamentului de a reduce inechitățile din sistemul educațional.
În anul curent de studii, sesiunea de examene de absolvire a gimnaziului va avea loc în perioada 2-12 iunie 2025.
Daniel Vodă de Ziua Muncii: „Guvernul își reconfirmă angajamentul de a susține muncitorii prin politici publice, care aduc mai multă echitate și siguranță”
Alegeri prezidențiale în România. Polițiștii vor asigura ordinea publică la secțiile de votare deschise în Republica Moldova
În capitală, troleibuzele și autobuzele circulă conform orarelor zilei de duminică
Trafic sporit la postul Leușeni, pe sensul de ieșire din țară
Din 1 mai, persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor primi o pensie minimă de 3 300 de lei
Speakerul Igor Grosu, de 1 Mai: „Să muncim zi de zi, neobosiți, pentru o Moldovă europeană în pace și în bunăstare”
Președinta Maia Sandu, mesaj de Ziua Muncii: „Datorită eforturilor pe care le depuneți, avem speranța unui viitor mai bun – aici, acasă, în Moldova”
Premierul Dorin Recean de Ziua Internaţională a Muncii: „Împreună, pas cu pas, construim o țară care să asigure bunăstare tuturor”
Republica Moldova marchează Ziua Internaţională a Muncii
Azerbaidjanul acordă o cotă suplimentară de trei sute de autorizații pentru transportatorii moldoveni
Un deputat a rămas fără salariu din cauza absențelor nemotivate
Premieră la Naționalul „Mihai Eminescu”.„Doggy” - un spectacol despre adolescenți și realitatea dură
Carburanții se ieftinesc. ANRE a afișat prețurile pentru următoarele trei zile
USM, premiată pentru contribuția la cercetarea și păstrarea memoriei Revoluției din 1989 din România
Investiții de peste 74 milioane de lei în valori mobiliare de stat în perioada de subscriere din aprilie
Atenție, șoferi! Traficul rutier va fi suspendat parțial pe anumite străzi din capitală
„Grădina de sticlă” ajunge pe scenele din Europa
Drumarii au început lucrările de amenajare a unui sens giratoriu pe drumul național R6 Chișinău – Orhei – Bălți
Încasările Fiscului la buget au crescut cu 12,3 la sută în patru luni ale anului curent
Percheziții la Cahul: un fost primar și un om de afaceri, cercetați pentru prejudicierea bugetului de stat cu peste 630 de mii de lei
Premieră pentru Republica Moldova: comercianții vor putea utiliza case de marcat virtuale și bonuri fiscale electronice
BNM a lansat o nouă monedă comemorativă
Un bărbat de 67 de ani a decedat în urma unui accident rutier produs la Ialoveni
Un judecător va ajunge pe banca acuzaților pentru fals în declarații
Peste 70 de arbori, tăiați ilicit în pădurea de la Rîșcani. Poliția investighează cazul