Accident în capitală: două persoane au fost traumatizate
Două persoane au fost traumatizate după ce un Mercedes s-a ciocnit cu o mașină de taxi pe bulevardul Dacia din capitală. Accidentul s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 03.00, transmite MOLDPRES.
Potrivit informațiilor preliminare, un tânăr de 26 de ani, aflat la volanul unui Mercedes, în circumstanțe care urmează a fi stabilite, s-a tamponat cu o Toyota, ce aparține unei companii de taxi, condusă de un tânăr de 23 de ani.
În urma impactului, șoferul din Toyota și un pasager al acestuia, cu vârstă de 20 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul Mercedes-ului a refuzat testarea alcoolscopică, fiind reținut pentru 72 de ore, în conformitate cu prevederile legale.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
În Republica Moldova a fost instituită Ziua Judecătorului
Peste 176 de mii de persoane au beneficiat în luna februarie de medicamente și dispozitive medicale compensate
Sentință de achitare într-un dosar complex de abuz în serviciu, atacată de Procuratura Anticorupție
Mitropolitul Basarabiei, Petru: „Actul Unirii din 1918 a fost posibil datorită credinței, conștiinței naționale și unității spirituale”
FOTO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a avut o întrevedere cu omologul său slovac, Robert Kaliňák. Securitatea regională și sporirea rezilienței naționale, pe agendă
CNAM a achitat în totalitate serviciile medicale oferite de prestatori în luna februarie
Intrarea triumfală de la Complexul memorial „Cimitirul Eroilor” din Chișinău, inaugurată după reabilitare
VIDEO // Droguri de circa 2 milioane de lei. Doi concubini, reținuți pentru comercializarea substanțelor narcotice
MEC a inițiat procesul de elaborare a Planului național de prevenire și intervenție în caz de bullying
Maia Sandu, la Adunarea Judecătorilor: „Reforma justiției nu o facem pentru că ne-o cere UE, ci pentru că oamenii vor ca legea să stea în capul mesei”
CSM s-a întrunit anul trecut în 50 de ședințe și a adoptat peste 700 de hotărâri
VIDEO // Rețea de șantaj online destructurată: 10 suspecți, reținuți
Circa 300 de magistrați participă la Adunarea Generală a Judecătorilor
Nouă medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
FOTO // Târguri educaționale la Edineț și Cahul în campania „Învață în Moldova”: tinerii au descoperit oportunitățile oferite de universitățile din țară
Armata americană anunță sosirea unei nave de asalt amfibie în Orientul Mijlociu
Peste două milioane de lei, acumulate suplimentar la buget în urma controalelor ulterioare desfășurate de Serviciul Vamal
VIDEO // Ministrul Dorin Junghietu, după repunerea în funcțiune a Liniei Isaccea-Vulcănești: Rezultatul unor eforturi coordonate la nivel regional
Studenții de la Academia „Ștefan cel Mare” cercetează „Unificarea legislativă din 1918” într-o sesiune științifică
Automobile cu numere străine, transmise pentru dezmembrare ilegal, depistate de echipele mobile ale Serviciului Vamal
Linia electrică Isaccea – Vulcănești a fost reparată integral, fiind restabilită securitatea aprovizionării cu energie electrică
VIDEO // Congresul PAS va fi organizat în iunie: urmează a fi aleasă conducerea formațiunii
Ucraina și Qatar au semnat un acord de cooperare privind combaterea rachetelor și a dronelor
Parlamentul se alătură inițiativei globale „Ora Pământului”. Igor Grosu: „Fiecare dintre noi trebuie să folosească energia în mod responsabil”
Ambasadorul Mihai Mîțu: „Relațiile dintre Republica Moldova și România sunt foarte importante și au atins cote impresionante”
Republica Moldova a recepționat încă cinci tone de material absorbant ecologic pentru intervenții pe râul Nistru
Moldova Digital Summit, organizat în iunie la Chișinău. Eugeniu Osmochescu: „Transformarea digitală este una dintre cele mai puternice resurse ale Republicii Moldova”
Republica Moldova revine la ora de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică
Ora Pământului // Ministrul Dorin Junghietu: „Fiecare kilowatt economisit înseamnă mai puțină presiune asupra sistemului și un impact mai mic asupra mediului”
Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat