ro

 

Societate
05 August, 2026 / 19:02
/ 20 Iunie, 2026

Administratorul Î.S. „Moldatsa”, Dumitru Vanghelie, a fost demis

Administratorul Întreprinderii de Stat Î.S. „Moldatsa”, Dumitru Vanghelie, își încetează activitatea începând cu ziua de luni, 22 iunie, în baza deciziei Agenției Proprietății Publice (APP), comunică MOLDPRES.

Măsura vine după ce Consiliul de administrație al Întreprinderii de Stat Î.S. „Moldatsa” a decis, în cadrul ședinței din 20 iunie, revocarea mandatului administratorului, pe motivul pierderii încrederii.

Potrivit APP, interimatul funcției va fi asigurat de Andrei Cebanu, actual director adjunct la Autoritatea Aeronautică Civilă.

Totodată, ancheta inițiată de Consiliul de administrație și Comisia de cenzori, la indicația fondatorului, va continua. În măsura în care, în cadrul acesteia, vor fi constatate noi circumstanțe relevante, vor fi întreprinse toate măsurile legale corespunzătoare în privința lui Dumitru Vanghelie.

APP a dispus anchetă la MoldATSA și a suspendat exercitarea atribuțiilor de către directorul întreprinderii

La finele săptămânii trecute, Agenția Proprietății Publice (APP) a dispus o anchetă la Întreprinderea de Stat Î.S. „Moldatsa” și a suspendat exercitarea atribuțiilor de către directorul întreprinderii.

Potrivit unui comunicat de presă emis atunci de APP, decizia a fost luată după ce instituția s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la legalitatea și autenticitatea actelor depuse în dosarul de concurs al lui Dumitru Vanghelie, precum și la alte aspecte care vizează activitatea managerială în cadrul întreprinderii.

Dumitru Vanghelie a fost numit în funcția de administrator interimar al Întreprinderii de Stat Î.S. „Moldatsa” în vara anului 2024. Ulterior, în septembrie 2025, el a câștigat concursul pentru funcția de administrator al întreprinderii.

Fostul administrator al Întreprinderii de Stat Î.S. „Moldatsa”, Dumitru Vanghelie, a venit cu explicații publice într-o postare pe o rețea de socializare, în contextul discuțiilor apărute în spațiul public privind activitatea și CV-ul său.

Acesta susține că activitatea sa la conducerea întreprinderii poate fi evaluată prin rezultatele obținute și afirmă că informațiile prezentate în CV nu au avut scopul de a induce în eroare. În aceeași postare, Vanghelie a oferit clarificări referitoare la experiența sa profesională, activitatea desfășurată în Canada, averea declarată, angajările efectuate în cadrul întreprinderii, precum și alte subiecte care au fost vehiculate recent în spațiul public.


 
Ultimele Știri
/ Acum 8 ore

Străinii care locuiesc legal în Republica Moldova vor beneficia de acces extins la mecanismele de incluziune socială și financiară

/ Acum 8 ore

Republica Moldova își consolidează capacitățile de analiză și gestionare a riscurilor la adresa securității naționale. Metodologia aprobată de Guvern

/ Acum 8 ore

VIDEO // Un bărbat, reținut pentru implicare într-o rețea de escrocherii telefonice. Ar fi recrutat curieri și colectat banii obținuți ilegal

/ Acum 8 ore

Percheziții la AIPA. Un șef de Direcție a fost reținut într-un dosar de corupție

/ Acum 8 ore

VIDEO // Alertă energetică și hidrologică: Ministrul Sănătății cere spitalelor să-și consolideze pregătirea pentru situații excepționale

/ Acum 8 ore

IGSU a amplasat 42 de corturi anticaniculă în Chișinău și în raioanele țării 

/ Acum 9 ore

Liliana Vițu anunță prioritățile la conducerea Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării: „Vom fi un punct de reper pentru o societate mai puternică și mai rezistentă”

/ Acum 9 ore

Cinci localități din Drochia se unesc într-o singură primărie: amalgamare voluntară susținută cu stimulente de peste 28 de milioane de lei oferite de Guvern

/ Acum 9 ore

Trei persoane au fost condamnate la câte șapte ani de închisoare după ce au convins un bărbat să-și pună locuința în gaj pentru un împrumut de peste 20 de mii de euro

/ Acum 9 ore

Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital după ce a încercat să stingă un incendiu de vegetație

/ Acum 10 ore

VIDEO // Nivelul apei din lacul de acumulare Novodnestrovsk continuă să scadă

/ Acum 11 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 5 august

/ Acum 21 ore

VIDEO // Rețea de iluminat stradal inteligent, construită la Cahul. Igor Grosu: „Este un model de iluminat public sigur și eficient”

/ Acum 22 ore

Vremea caniculară se menține miercuri, cu maxime de până la +38 de grade Celsius