ro
Societate
02 Iunie, 2025 / 19:58
/ Acum 2 zile

Alertă falsă cu bombă la „Eternitate” și un centru comercial din capitală. Poliția: Nicio amenințare nu a fost confirmată

Alerta cu bombă care a paralizat în această seară Complexul Memorial „Eternitate” și un centru comercial de pe strada Dokuceaev s-a dovedit a fi falsă. Polițiștii Secției tehnico-explozive au efectuat verificări amănunțite la ambele locații, fără a descoperi vreun obiect exploziv sau vreun risc pentru siguranța cetățenilor, comunică MOLDPRES.

Sesizarea a fost primită prin linia de urgență 112, iar autoritățile au intervenit imediat pentru a asigura securitatea. După finalizarea controlului, poliția a anunțat că nu există nicio amenințare reală.

Ancheta este în desfășurare, iar oamenii legii examinează mai multe ipoteze, inclusiv posibilitatea ca această alertă să fi fost o înscenare cu scopul de a provoca panică și de a perturba activitatea organelor de ordine.

„Documentăm fiecare detaliu al acestui caz și vom identifica persoanele responsabile, care vor răspunde conform legii”, au declarat reprezentanții poliției.

Cetățenii sunt îndemnați să rămână calmi și să nu distribuie zvonuri neconfirmate până la finalizarea anchetei.