ro
Societate
05 Noiembrie, 2025 / 04:13
/ Acum 13 ore

Ambasadorul Statului Qatar, Dr. Turki bin Abdullah Zaid Al-Mahmoud, în vizită la AIS MOLDPRES

Chișinău, 4 noiembrie 2025 // Ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova, Dr. Turki bin Abdullah Zaid Al-Mahmoud, a efectuat marți o vizită la Agenția Informațională de Stat MOLDPRES, unde a avut o întrevedere cu directorul general al Agenției, Vitalie Hadei. Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea cooperării instituționale în domeniul media și al comunicării publice, transmite MOLDPRES.

La întrevedere au mai participat directorul adjunct al Agenției, Viorel Buzdugan, și Cornelia Stefoglu, reprezentantă a Biroului pentru Informare și Multimedia.

Directorul MOLDPRES a informat ambasadorul despre activitatea Agenției, produsele și serviciile oferite, cu accent pe publicația „Monitorul Oficial” și fluxul de știri MOLDPRES. Totodată, a fost evidențiată oportunitatea dezvoltării unor relații de colaborare între MOLDPRES și instituția media similară - Qatar News Agency (QNA).

„Am discutat despre posibilitatea semnării unui protocol de colaborare cu agenția de presă oficială din Qatar, care să faciliteze difuzarea informațiilor în ambele state și să contribuie la promovarea imaginii Republicii Moldova și a Statului Qatar. De asemenea, am propus identificarea unor modalități de organizare a vizitelor de documentare și schimburilor de experiență între jurnaliști și comunicatori instituționali”, a declarat Vitalie Hadei.

La rândul său, ambasadorul Statului Qatar a salutat intențiile de cooperare în domeniul mass-media, exprimându-și disponibilitatea de a sprijini stabilirea contactelor între MOLDPRES și QNA.

„Să construim punți de cooperare – acesta este scopul nostru”, a subliniat diplomatul qatarez, care a prezentat modul de organizare și funcționare a instituțiilor media din Statul Qatar. Excelența Sa a menționat că o astfel de colaborare ar putea contribui la consolidarea diplomației publice și la dezvoltarea parteneriatelor culturale și academice între cele două state.


Părțile au discutat, de asemenea, despre posibilitatea organizării în comun a unor expoziții, oferirea unui sprijin informațional pentru investitori, precum și promovarea destinațiilor turistice din Republica Moldova și Qatar.

Ambasadorul Al-Mahmoud a primit din partea Agenției Constituției Republicii Moldova în redacție nouă, editată de MOLDPRES.