ro

 

Societate
08 August, 2026 / 05:14
/ 18 Februarie, 2026

Brățările electronice, tot mai folosite: 960 de victime protejate anul trecut

Monitorizarea electronică este utilizată tot mai frecvent în Republica Moldova, inclusiv pentru protejarea victimelor violenței în familie. În anul 2025, un număr de 960 de victime au beneficiat de protecție prin aplicarea brățărilor electronice, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Inspectoratului Național de Probațiune, anul trecut, 2.737 de persoane au fost supravegheate electronic, cel mai mare număr înregistrat de la lansarea acestui mecanism. 

Conform statisticilor, 58% dintre cazuri au vizat arestul la domiciliu, iar 35% au fost dispuse pentru protecția victimelor, în special în dosarele de violență în familie. În astfel de situații, monitorizarea electronică este aplicată imediat după emiterea ordinului de protecție.

Mecanismul a fost introdus în 2018, când doar 72 de persoane erau monitorizate. De atunci, numărul a crescut constant: 1.898 de persoane în 2023 și 2.357 în 2024. În 2025, utilizarea brățărilor electronice a fost de aproape 38 de ori mai mare decât în primul an de implementare. Pe parcursul ultimilor opt ani, 4.220 de victime au fost protejate prin acest sistem.

Potrivit autorităților de resort, monitorizarea se face în timp real, iar orice încălcare a restricțiilor impuse este semnalată imediat, permițând intervenția rapidă a poliției. Brățările electronice sunt utilizate și în alte situații, cum ar fi controlul judiciar sau supravegherea persoanelor aflate în evidența probațiunii. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 21 ore

DOC // Consolidarea securității și cooperarea cu UE. Programul de implementare a Strategiei Naționale de Apărare pentru perioada 2024–2034, publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Călătorii aflați în așteptare în postul Palanca-Maiaki-Udobnoe primesc apă din partea funcționarilor vamali și a polițiștilor de frontieră

/ Acum 1 zi

Captări ilegale de apă din Nistru, depistate de inspectorii de mediu

/ Acum 1 zi

Cod galben și portocaliu de caniculă în centrul și sudul țării. Maximele termice vor ajunge până la 37°C

/ Acum 1 zi

CNAM a informat cetățenii din diasporă despre drepturile și beneficiile asigurării medicale

/ Acum 1 zi

FOTO // Peste 230 de militari în termen au depus jurământul militar în garnizoana Chișinău

/ Acum 1 zi

Ploi puternice, cu grindină și vijelie. Meteorologii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică

/ Acum 1 zi

DOC // Natalia Mămăligă a fost numită în funcția de judecător la Curtea de Apel Centru

/ Acum 1 zi

FOTO // Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu participanții taberei DOR: „Legătura lor cu țara noastră rămâne puternică”

/ Acum 1 zi

Un minor, condamnat la patru ani de închisoare pentru distribuirea drogurilor în raionul Edineț

/ Acum 1 zi

VIDEO // Jaf săvârșit în capitală. Un tânăr și doi complici, cercetați penal

/ Acum 1 zi

Poliția îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație în contextul intensificării traficului din perioada concediilor

/ Acum 1 zi

USM a lansat prima ediție online a Universității de Vârsta a Treia

/ Acum 1 zi

Două escrocherii au provocat pagube de 195.000 de lei. Alte 83 de tentative au fost dejucate