
Circa 450 de tineri au fost înmatriculați în anul I la studii de rezidențiat la USMF „Nicolae Testemițanu”
Cei 449 de tineri specialiști care au promovat concursul de admitere la studii postuniversitare de rezidențiat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” au participat la tradiționala adunare generală, înainte de începutul anului de studii, comunică MOLDPRES.
Prorectorul pentru managementul activității clinice, conferențiarul universitar Marcel Abraș, i-a asigurat pe medicii rezidenți că sunt așteptați în spitale, dorindu-le să se identifice în cadrul echipelor de gardă și să realizeze volumul de asistență medicală prevăzut în conformitate cu curricula fiecărei specialități, pentru că doar așa vor putea deveni specialiști foarte buni.
„Astăzi începeți studiile în rezidențiat într-o Moldovă aproape europeană și, sper, să le finalizați când Moldova va fi integrată în Uniunea Europeană, unde veți avea dreptul de liberă practică oriunde, iar pentru asta trebuie să aveți cunoștințe teoretice și abilități practice foarte bune. Noi, cei care suntem parte a bazelor clinice, vă vom transmite tot ceea ce cunoaștem mai bine și vă rog să vă integrați activ”, a spus Marcel Abraș.
Conferențiarul universitar Sanda Buruiană, decana Facultății de Rezidențiat, le-a urat „bun venit” tinerilor în noul statut de medici și farmaciști rezidenți.
„Studiile postuniversitare de rezidențiat reprezintă o nouă treaptă în cariera dumneavoastră, cu un nivel sporit de responsabilitate. Dragi medici rezidenți, echipa decanatului vă este alături atât în momentele frumoase, cât și în situațiile în care vă veți confrunta cu anumite provocări. Doar printr-un dialog deschis, vom avea o colaborare eficientă”, a afirmat Sanda Buruiană.
În acest an, conform programului de repartizare, cei mai mulți dintre candidați au obținut un loc sau post în domeniul de formare profesională Medicină – 338 de medici rezidenți, inclusiv 299 de absolvenți ai promoției 2025 (77,7% din totalul de absolvenți din 2025). În domeniul Sănătate publică – 7 medici rezidenți, inclusiv 6 din promoția 2025 (100% din totalul de absolvenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” în anul 2025). În domeniul Farmacie – 22 de farmaciști rezidenți, inclusiv 15 din promoția 2025 (23,1% din totalul de absolvenți ai universității în anul 2025), iar la Stomatologie – 82 de medici rezidenți, inclusiv 79 din promoția 2025 (42,7% din numărul total de absolvenți în anului 2025).
Specialitățile mai puțin solicitate au fost: Anatomie patologică, Farmacologie clinică, Geriatrie, Medicină de laborator, Microbiologie, Igienă și Farmacie analitică.
ANSA şi Serviciul Vamal implementează măsuri pentru facilitarea avantajelor Operatorilor Economici Autorizați
Echipele de ambulanță răspund la aproximativ un milion de solicitări pe an
Meteorologii anunţă pentru luna octombrie 2025 în Republica Moldova temperaturi normale și precipitații în medie multianuală
FOTO // O spălătorie socială și de igienă personală pentru persoane defavorizate a fost deschisă la Leova, cu sprijin european
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor adresate familiilor cu copii
ANSP: Reguli noi pentru alimentele destinate sugarilor. Acestea vor intra în vigoare la 30 octombrie
MEC atenționează: solicitarea sau primirea de sume de bani și cadouri în școli este strict interzisă
Anul trecut, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.214 cazuri de cancer mamar
Peste 450 de obiecte explozive au fost neutralizate de geniștii militari de la începutul anului
România va sprijini Moldova în procesul de digitalizare a sistemului judiciar
Un influencer din capitală va ajunge pe banca acuzaților după ce a înșelat rude și prieteni cu peste 4 milioane de lei.
Capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile, în creștere continuă. Fotovoltaicele domină clasamentul
Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de câte 185 de prizonieri de război
GALERIE FOTO // Vernisajul expoziției artistului plastic Iurie Iazan
Documente guvernamentale secrete din perioada sovietică, puse la dispoziția cercetătorilor
Partidele „Moldova Mare” și „Partidul Democrat Modern din Moldova” au activitatea restricționată provizoriu de instanță
Prețul mediu al energiei electrice procurate în septembrie a scăzut
Partidul „INIMA MOLDOVEI” nu va putea participa la alegerile locale noi
Circa 120 milioane de lei au fost autorizați în septembrie de AIPA sub formă de subvenții pentru fermieri și comunități rurale
EcoContact a prezentat la Tirana experiența R. Moldova în gestionarea Registrului Național al Emisiilor și Transferului de Poluanți
Lider politic, arestat pentru 30 de zile într-un dosar de corupere electorală și spălare de bani
Republica Moldova, prezentă cu inițiative inovatoare la Conferința Internațională pentru Turism Cultural din Europa de la Sibiu
VIDEO // Alegerile din Republica Moldova, „o victorie pentru Europa” – aprecierea liderilor UE la Summitul CPE de la Copenhaga
Serviciul 112 din Republica Moldova va fi conectat la standardele digitale europene
Nicușor Dan anunță când va fi operațional „zidul anti-drone” al Europei. „Ameninţarea nu mai este o chestiune de vecinătate cu Rusia”