ro
Societate
17 Iunie, 2025 / 01:07
/ Acum 14 ore

Creștinii ortodocși au intrat în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (Postul Sânpetrului)

A început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut și sub denumirea de „Sânpetru”, care va dura până pe 12 iulie, când comunitatea creștină îi sărbătorește pe cei doi mari Apostoli, informează MOLDPRES.

Durata postului variază de la 2 la 9 săptămâni, aceasta fiind determinată de data Sfintelor Paști. Astfel, Postul Sânpetrului a început luni, 16 iunie, imediat după celebrarea Pogorârii Sfântului Duh, și se va încheia în ajunul sărbătorii.

În această perioadă, creștinii ortodocși au reguli specifice de postire, incluzând zile de restricție alimentară și dezlegări la pește în weekend.

Biserica îndeamnă credincioșii nu doar să urmeze restricțiile alimentare, ci și să se dedice rugăciunii, spovedaniei și milosteniei. Este vorba de un post care nu purifică doar trupul, ci și sufletul.

Cine au fost Petru și Pavel?

Cei doi apostoli, provenind din medii foarte diferite, au fost uniți prin aceeași misiune: vestirea Evangheliei lui Hristos.

  • Sfântul Petru, pescar din Betsaida Galileii și fratele Apostolului Andrei, este cel căruia Mântuitorul i-a spus: „Tu ești Petru (piatră) și pe această piatră voi zidi Biserica Mea”. 
  • Sfântul Pavel, cunoscut inițial ca Saul, a fost la început un persecutor al creștinilor. După o convertire profundă, a devenit unul dintre cei mai mari misionari ai Bisericii, autor al multor epistole din Noul Testament.


Sfinții Petru și Pavel sunt sărbătoriți în aceeași zi pentru că amândoi au fost pedepsiți la Roma din porunca împăratului Nero. Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel i-a fost tăiat capul. 

Cei doi apostoli sunt autori de epistole care au fost incluse de Biserică în textele canonice ale Noului Testament.

Pentru că infractorii au greșit în fața lui Dumnezeu, Petru și Pavel sunt considerați ocrotitorii lor, deoarece și ei au făcut același lucru. Petru s-a lepădat de Hristos, în timp ce Pavel i-a prigonit pe creștini.