ro
Societate
18 Iunie, 2025 / 02:39
/ Acum 9 ore

Droguri de 2 milioane lei, ascunse în conserve și jucării. Un ucrainean a fost condamnat la 14 ani de închisoare

Sentință într-un dosar cu droguri în cantități deosebit de mari. Un cetățean ucrainean, membru al unei grupări criminale transnaționale, a fost condamnat la 14 ani de închisoare și va fi expulzat, comunică MOLDPRES.

Potrivit Polițiie de Frontieră, în urma unei anchete ample a fost documentată activitatea unei grupări specializate în introducerea ilicită în Republica Moldova a drogurilor de tip PVP, amfetamină și metamfetamină. Substanțele erau transportate din Ucraina prin contrabandă și comercializate ulterior pe piața neagră moldovenească, inclusiv prin platforme digitale și rețele de socializare.

Potrivit materialelor cauzei penale, în Punctul de Trecere a Frontierei „Otaci”, pe sensul de intrare în țară, a fost identificat un automobil de model „Lincoln” utilizat pentru transportul unor colete cu droguri sintetice camuflate în ambalaje diverse,  inclusiv cutii pentru jucării și conserve metalice. Cantitatea totală descoperită a fost de 3 kilograme, cu o valoare estimată pe piața neagră de circa 2 milioane de lei.

Ancheta a permis identificarea și reținerea unui ucrainean în vârstă de 25 de ani, care coordona rețeaua digitală de distribuție a drogurilor.

Instanța l-a găsit vinovat de trafic de droguri și contrabandă în proporții deosebit de mari, dispunând și confiscarea mijlocului de transport, încasarea cheltuielilor judiciare și expulzarea inculpatului după executarea pedepsei.