FOTO // Investiții de peste 18 milioane de lei pentru proiecte de mediu în nordul țării
Mai multe localități din nordul Republicii Moldova beneficiază de investiții pentru protecția mediului și îmbunătățirea infrastructurii ecologice, finanțate din Fondul Național de Mediu. Directorul Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului, Nicolae Arnaut, a efectuat astăzi o vizită de lucru în mai multe localități pentru a verifica stadiul proiectelor și rezultatele investițiilor, transmite MOLDPRES.
În satul Plop, raionul Dondușeni, sunt desfășurate lucrări de decolmatare a râului Cubolta pe o lungime de patru kilometri. Proiectul are o valoare de 15,98 milioane de lei și este realizat în proporție de aproximativ 70%.
În satul Sănătăuca, raionul Florești, a fost achiziționată o autospecială destinată colectării selective și transportării deșeurilor. Investiția se ridică la 1,44 milioane de lei, iar în cadrul proiectului urmează să fie procurate și tomberoane pentru colectarea deșeurilor.
Un alt proiect este implementat în comuna Ștefănești, raionul Florești, unde sunt realizate acțiuni pentru îmbunătățirea stării ecologice a râului Răut și a fâșiilor de protecție din zona localității. Valoarea proiectului este de 890 de mii de lei.
La Mîndîc, raionul Drochia, sunt amenajate izvoarele din localitățile Drochia, Țarigrad, Mîndîc și Chetrosu, aflate pe teritoriul Grupului de Acțiune Locală „Calea Dropiei”. Pentru acest proiect au fost alocate aproape 500 de mii de lei.
„În total, cele patru proiecte vizitate însumează investiții de aproximativ 18,8 milioane de lei, bani destinați unor intervenții care vizează protecția apelor, gestionarea deșeurilor și îmbunătățirea mediului în comunitățile rurale. Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului monitorizează în continuare proiectele finanțate din Fondul Național de Mediu, pentru a asigura realizarea acestora în condiții eficiente și utilizarea responsabilă a banilor publici”, a rezumat Nicolae Arnaut.
FOTO // Zeci de primari și reprezentanți ai autorităților locale au discutat la Bălți despre oportunitățile pentru tineri
Începe Postul Adormirii Maicii Domnului
Agenda evenimentelor, vineri, 14 august
CNAM a transferat în avans peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite cetățenilor în luna august
VIDEO // Seceta scade nivelul apei la Stânca-Costești. Barajul este reabilitat în proporție de 80%
IGP semnalează noi cazuri de escrocherii. O femeie din Bălți a transmis necunoscuților 950 000 de lei și 15 000 de euro
Spitalul raional Ungheni va primi cu sprijinul Japoniei un microscop chirurgical oftalmologic
Accident în lanț pe bulevardul Dacia din capitală. Două persoane au fost transportate la spital
Ministrul Alexandru Gasnaș, întrevedere cu ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „România este unul dintre cei mai apropiați parteneri ai R. Moldova, inclusiv în modernizarea sistemului de sănătate”
Ministra Finanțelor: „Politica fiscală pentru anul 2027 nu își propune impozitarea moștenirilor primite de cetățenii R. Moldova, inclusiv de cei aflați în diaspora”
VIDEO // Percheziții în raionul Drochia. Patru bărbați, documentați pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor
GALERIE FOTO // Antrenamente pentru parada dedicată Zilei Independenței. Peste 100 de unități de tehnică militară și specială vor fi prezentate în PMAN
Ziua Internațională a Tineretului 2026, marcată la Bălți, cu participarea a peste 1500 de tineri din întreaga țară
Cinci instituții de învățământ din stânga Nistrului vor fi dotate cu echipamente moderne pentru cantine printr-un proiect finanțat de Guvernul României
Doi procurori, audiați de Comisia de evaluare. Rapoartele vor fi emise în 30 de zile
Circulația pe R22 la Zăicani, Teleneşti, este redirecționată pe un drum provizoriu în timpul reparației podului
VIDEO // Ministerul Culturii îi invită pe copii să deseneze valorile care definesc Moldova
Transportatorii moldoveni nu vor mai achita taxe rutiere în Armenia pentru cursele CEMT
Mihai Popșoi, întrevedere cu noul șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău: „Reformele realizate împreună contribuie la consolidarea instituțiilor democratice și avansarea parcursului european”
UPDATE // La punctul de trecere a frontierei Leușeni, traficul a fost fluidizat
Termenul pentru privatizarea a patru întreprinderi de stat a fost prelungit până în octombrie
USMF „Nicolae Testemițanu” a publicat rezultatele finale ale concursului de admitere la studii superioare
Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova este acoperit integral pentru ziua de azi
VIDEO // Moldova își consolidează capacitatea de intervenție în caz de poluare. Ministerul Mediului anunță rezerve de echipamente la Costești
Permisele de conducere moldovenești pot fi preschimbate în Irlanda fără examene auto
Rusia a respins propunerea privind o încetare a focului cu Ucraina în Marea Neagră
Bunicii și nepoții au descoperit Europa împreună la concursul „EU & bunicii mei”
Risc de infectare cu virusul West Nile în mai multe țări europene. ANSP îndeamnă călătorii să respecte măsurile de protecție împotriva înțepăturilor de țânțari
Asociațiile de proprietari vor avea acces mai ușor la credite pentru renovarea blocurilor
Maia Sandu, întâlnire cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan: „Gestul de curaj al celor care au scris lozinci în română pe zidurile Chișinăului trebuie păstrat ca lecție de verticalitate”