ro

 

Aderare la UE
15 August, 2026 / 00:31
/ Acum 10 ore

Bunicii și nepoții au descoperit Europa împreună la concursul „EU & bunicii mei”

Doina Pozdirca
Reporter

Zeci de echipe formate din bunici și nepoți din întreaga țară au participat astăzi la concursul național „EU & bunicii mei”, desfășurat la Stăuceni. Participanții s-au pregătit pe parcursul verii și au studiat împreună trecutul și prezentul Europei, iar în cadrul competiției și-au testat cunoștințele în nouă probe dedicate istoriei europene, Uniunii Europene și parcursului european al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.

Ideea concursului îi aparține viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, care a menționat că proiectul își propune să creeze punți între generații și să le ofere bunicilor și nepoților posibilitatea de a învăța unii de la alții.

„Încercăm, prin acest proiect, să creăm punți de prietenie, comunicare și învățare reciprocă între bunici și nepoți. Viața este un proces continuu de învățare și nu este vorba doar despre ceea ce învățăm din cărți, ci și despre ceea ce învățăm unii de la alții. Sperăm ca bunicii să le povestească nepoților despre Europa trecutului, iar nepoții să le spună ce așteaptă ei de la Europa viitorului. Ideea acestui eveniment vine și din propria mea experiență cu bunicii, de la care am învățat cât de important este ca, în această viață foarte încărcată, să ne facem timp pentru a petrece momente împreună, astfel încât, peste mulți ani, să avem amintiri frumoase”, a declarat, în cadrul evenimentului, Cristina Gherasimov.

Participanții au trecut prin nouă probe, în cadrul cărora au răspuns la întrebări despre istoria Europei, Uniunea Europeană și parcursul european al Republicii Moldova. Marele premiu al competiției este o vizită într-o capitală europeană.

Șeful adjunct al Delegației UE în Republica Moldova, Mate Csicsai, a apreciat ideea competiției și a subliniat că participanții au avut deja de câștigat prin experiența oferită de proiect.

„Acesta este unul dintre cele mai frumoase evenimente la care am participat în Moldova. Îmi place ideea din spatele acestui concurs, pentru că aduce împreună două generații care pot învăța una de la alta. Cred că toți participanții deja au câștigat ceva important: cunoștințe noi, amintiri frumoase și timp petrecut împreună cu nepoții și cu bunicii”, a menționat Mate Csicsai.

Printre participanți s-a numărat și Nelia Vataman din satul Cremenciug, raionul Soroca, care a venit la competiție împreună cu cei patru nepoți. Pentru familie, concursul a fost atât o ocazie de a descoperi Europa, cât și de a petrece mai mult timp împreună.

„În acest an participăm pentru prima dată. Am venit cu cei patru nepoți, doi dintre ei fac parte din echipa „Micii Europeni”. Am decis să participăm pentru a descoperi Europa, pentru a cunoaște mai multe lucruri despre cultura acestui continent și, desigur, pentru a petrece mai mult timp cu nepoții. Uniunea Europeană este viitorul nostru al tuturor, iar concursul „EU & bunicii mei” vine în ajutor pentru ca, prin distracție, să învățăm”, a declarat pentru MOLDPRES Nelia Vataman.

La concurs a participat și Ilinca, în vârstă de nouă ani, membră a echipei „Micii Europeni”. Pentru ea, competiția a fost o ocazie de a descoperi lucruri noi și de a petrece timp alături de bunica sa.

„M-am pregătit pentru concurs. Îmi place să fiu aici pentru că pot să aflu lucruri noi despre Europa și să petrec timp cu bunica mea. Am învățat despre mai multe țări, despre tradițiile lor și vreau să văd cât de bine mă descurc la probe”, a spus Ilinca.

Concursul „EU & bunicii mei” a fost lansat în 2025, la inițiativa Biroului pentru Integrare Europeană, cu scopul de a apropia generațiile și de a încuraja bunicii și nepoții să descopere împreună valorile, istoria și cultura europeană. Prima ediție a reunit peste 50 de echipe, formate din câte doi bunici și doi nepoți, iar competiția s-a desfășurat în trei regiuni ale țării.

Concursul este organizat de Biroul pentru Integrare Europeană, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii și Agenția Națională pentru Tineret. Ediția din acest an a beneficiat și de sprijinul UNFPA Moldova și al autorităților locale.

În prima ediție, cele trei echipe câștigătoare au fost „Moștenitorii Europei” din Sângerei, „EuroFetele din sat” din Brînza, Cahul, și „EU4Family” din Zăicana, Criuleni. Acestea au câștigat câte o călătorie la Paris, Atena și Praga.


 
Ultimele Știri
/ 14 Iulie, 2026

Negocierile de aderare avansează: Republica Moldova deschide al doilea cluster cu UE

/ 14 Iulie, 2026

VIDEO // Republica Moldova a deschis negocierile pentru Clusterul 6 de aderare la UE: „Este o zi istorică pentru extinderea UE”

/ 14 Iulie, 2026

VIDEO // Premierul interimar, Eugeniu Osmochescu: „Deschiderea negocierilor pentru clusterul 6 marchează o nouă etapă în procesul de aderare și reflectă progresele înregistrate de țara noastră”

/ 14 Iulie, 2026

VIDEO // Ce este „Clusterul 6” în negocierile cu UE și cum va proteja Republica Moldova de amenințările externe, aducând noi oportunități comerciale

/ 14 Iulie, 2026

VIDEO // Cristina Gherasimov anunță programul celei de-a treia Conferințe Interguvernamentale Moldova–UE de la Bruxelles

/ 14 Iulie, 2026

FOTO // Câștigătorii EuroQuiz Moldova 2026, în vizită la Bruxelles în ziua deschiderii negocierilor pentru Clusterul 6

/ 14 Iulie, 2026

Marta Kos: „Republica Moldova și Ucraina fac un nou pas spre aderarea la Uniunea Europeană”

/ 14 Iulie, 2026

Republica Moldova și UE deschid astăzi negocierile pentru Clusterul 6 de aderare

/ 13 Iulie, 2026

UE acordă Republicii Moldova încă 120 de milioane de euro pentru consolidarea apărării. Asistența pentru țara noastră prin EFP ajunge la 317 milioane de euro

/ 10 Iulie, 2026

Republica Moldova deschide negocierile cu UE pentru Clusterul „Relații externe”

/ 09 Iulie, 2026

Agenda europeană a Republicii Moldova, discutată la Chișinău cu o delegație din Polonia

/ 08 Iulie, 2026

Premierul interimar salută raportul Parlamentului European privind țara noastră: „Viitorul european al Republicii Moldova reprezintă o prioritate strategică”

/ 08 Iulie, 2026

Raportul Parlamentului European salută progresele R. Moldova. Cristina Gherasimov: „Continuăm să muncim pentru ca R. Moldova să devină stat membru al UE”

/ 08 Iulie, 2026

Speakerul Igor Grosu, după votul Parlamentului European asupra Raportului privind Republica Moldova: „Moldova merge înainte. Pas cu pas, tot mai aproape de Uniunea Europeană”