
GUVERNUL CONSTRUIEŞTE: În comuna Bilicenii Vechi din raionul Sângerei va fi finalizat sistemul de sanitaţie
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, SRL „Polimer Gaz Construcții” și Primăria orașului Sângerei au semnat astăzi un contract de antrepriză pentru executarea lucrărilor de construcții în cadrul proiectului de finalizare a sistemului de sanitație în orașul Sângerei și comuna Bilicenii Vechi, raionul Sângerei. Proiectul este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin ADR Nord, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și din contribuții locale, transmite MOLDPRES.
Contractul de antrepriză, în valoare de 22,58 milioane de lei, arată că firma de construcții s-a angajat să realizeze contractul în decurs de maxim șase luni de la primirea ordinului de începere a execuției.
„Proiectul are în vedere construcția unui tronson magistral de canalizare de circa 6 km pentru colectarea apelor uzate și tratarea acestora într-o stație de epurare modernă, construcția căreia va fi finalizată din sursele financiare alocate din Fondul Ecologic Național. Astfel, de servicii de canalizare vor beneficia circa 7 mii de oameni – 4,5 mii de locuitori ai orașului Sângerei (980 de gospodării) și 2,5 mii de locuitori ai satului Bilicenii Vechi (130 de gospodării). Proiectul mai prevede un șir de activități de informare și de sensibilizare a populației”, explică ADR Nord.
Implementarea proiectului va contribui la reducerea cu minimum 250 mii metri cubi de ape reziduale ce poluează anual mediul ambiant, fapt ce va reduce semnificativ gradul de poluare a râului Ciuluc, care străbate Bilicenii Vechi, orașul Sângerei și întregul raion Sângerei, revărsându-se în râul Răut, indică sursa citată.
„În perspectivă, există posibilitatea extinderii rețelelor de canalizare și conectarea la stația de epurare a încă două comune: Grigorăuca și Copăceni, cu o populație de peste 6000 locuitori (1500 gospodării)”, rezumă ADR Nord.
Un tânăr de 18 ani a decedat în urma unui accident rutier produs la Măgdăcești
Poliția va fi regionalizată, iar timpul de intervenție în cazuri de urgență se va reduce cu minim 15 minute
Un nou program de formare pentru cadrele didactice din învățământul general și profesional tehnic, lansat de MEC
Campania internațională „Denim Day”. Funcționarii vamali, solidari cu victimele violenței
Cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Franța vor beneficia de prestații sociale
Polițiștii, la datorie de 1 mai. Cetățenii sunt îndemnați să respecte regulile de siguranță
R. Moldova devine un stat pregătit pentru gestionarea provocărilor schimbărilor climatice, potrivit unui studiu
Un copil din stânga Nistrului a fost internat la Institutul Mamei și Copilului în stare gravă, după ce a căzut de la înălțime
Medici de pe ambulanță agresați în timpul unei intervenții la Telenești
Nicolae Schițco, omagiat la Biblioteca Națională. Publicistul a lansat trei cărți semnificative
De Ziua Internaţională a Muncii, la Chișinău s-a desfășurat un Marș al solidarității și justiției sociale
Mesajul Președintei Maia Sandu, cu prilejul Zilei internaționale a solidarității oamenilor muncii
Trafic intens la postul Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe sensul de intrare în Republica Moldova
Protocolul de modificare a Convenției dintre R. Moldova și Slovacia pentru evitarea dublei impuneri a intrat în vigoare
Incendii de vegetație în zona Ierusalimului. Ambasada R. Moldova în Israel a emis o atenționare pentru cetățenii moldoveni
Numărul persoanelor care migrează pentru muncă, în scădere. Ministrul Alexei Buzu: „Creăm locuri de muncă decente și bine plătite pentru cetățenii noștri”
Halterofilul Danu Secrieru a devenit campion mondial U17
Speakerul Igor Grosu îndeamnă cetățenii să participe la alegerile prezidențiale din România: „Avem o voce importantă în construcția viitorului european comun”
Daniel Vodă de Ziua Muncii: „Guvernul își reconfirmă angajamentul de a susține muncitorii prin politici publice, care aduc mai multă echitate și siguranță”
Alegeri prezidențiale în România. Polițiștii vor asigura ordinea publică la secțiile de votare deschise în Republica Moldova
În capitală, troleibuzele și autobuzele circulă conform orarelor zilei de duminică
Trafic sporit la postul Leușeni, pe sensul de ieșire din țară
Kievul și Washingtonul au semnat un acord de reconstrucție a Ucrainei
Din 1 mai, persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor primi o pensie minimă de 3 300 de lei
21 de ani de la cel mai mare val de extindere a UE. Cristina Gherasimov: Aceste zece state au demonstrat că UE reprezintă un viitor mai bun pentru cetățenii Republicii Moldova