Guvernul promite că primăriile nu vor dispărea din sate: vor apărea centre locale de servicii și reprezentanți ai primarului
Reforma administrației publice locale urmărește apropierea serviciilor de cetățeni, nu îndepărtarea lor, iar sediile primăriilor din sate nu vor fi închise. Declarațiile au fost făcute de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV, unde a explicat modul în care vor funcționa localitățile după procesul de amalgamare a primăriilor, transmite MOLDPRES.
Potrivit oficialului, una dintre principalele temeri ale populației este că, odată cu unirea mai multor unități administrativ-teritoriale, oamenii vor fi nevoiți să parcurgă distanțe mari pentru a obține acte sau servicii administrative. Autoritățile susțin însă că reforma prevede tocmai menținerea prezenței administrației în fiecare localitate.
Centre de servicii în locul ghișeelor clasice
Buzu a declarat că, în localitățile unde nu va mai exista primar ales, vor fi create centre locale de prestare a serviciilor publice, conduse de un reprezentant al primarului.
Aceste puncte vor funcționa în actualele clădiri ale primăriilor și vor oferi nu doar servicii administrative locale, ci și servicii publice de nivel raional sau național, cum ar fi cele cadastrale ori de stare civilă.
„Primăria nu se închide. În sediu vor rămâne asistentul social, lucrătorul social, polițistul de sector, reprezentantul primarului, iar cetățenii vor putea achita facturi, depune cereri și obține acte”, a explicat secretarul general al Guvernului.
El a menționat că aceste centre ar putea include și alte servicii comunitare - poștă, audiențe periodice ale administrației, dar și activități sociale, precum cantine sau servicii comunitare pentru persoanele vulnerabile.
Rolul reprezentantului primarului
Reprezentantul primarului va avea statut de funcționar public și va asigura legătura dintre comunitate și administrația centrală a noii primării. Acesta va organiza audiențe, va transmite solicitările cetățenilor, va informa localitatea despre deciziile administrative și va facilita prestarea serviciilor.
„Va fi punctul de contact dintre cetățeni și primărie. Actele vor putea fi emise prin intermediul lui, fără ca oamenii să fie obligați să meargă în altă parte”, a precizat Buzu.
Digitalizare și ghișee unice
Autoritățile intenționează să introducă și sisteme de tip „ghișeu unic”, astfel încât majoritatea procedurilor administrative să fie gestionate într-un singur loc. În paralel, va fi accelerată digitalizarea serviciilor publice pentru a reduce necesitatea deplasărilor.
Oficialul a recunoscut că o parte importantă a populației rurale este vârstnică, însă a argumentat că statul are deja experiență în lucrul direct cu aceste categorii. El a amintit programul de compensații pentru energie, unde sute de mii de gospodării au fost înregistrate într-un termen scurt, inclusiv prin sprijin direct acordat de asistenții sociali.
În plus, echipele sociale mobile vor continua să meargă la domiciliul persoanelor vulnerabile.
Distanța până la primărie și harta reorganizării
În prezent, legislația prevede o distanță maximă de aproximativ 25 de kilometri între localitate și centrul administrativ, însă Guvernul analizează flexibilizarea acestei reguli pentru a permite diferite scenarii de unire a localităților.
Executivul lucrează la un instrument informatic care va include toate primăriile din țară, populația acestora și conexiunile rutiere, pentru a stabili formulele optime de reorganizare.
„Nicio localitate nu rămâne în urmă”
O altă îngrijorare discutată public este că satele mici ar putea pierde influența în noile primării mai mari. Buzu a declarat că programele de finanțare vor include condiții prin care investițiile să fie distribuite în toate localitățile componente.
„Ne vom asigura că fiecare localitate beneficiază de servicii și investiții. Scopul este extinderea serviciilor existente către toate satele din noua primărie”, a spus oficialul.
El a argumentat că primăriile mici, cu câteva sute de locuitori, nu au capacitatea administrativă și financiară de a menține infrastructura pe termen lung, iar integrarea într-o unitate mai mare ar permite dezvoltarea serviciilor de apă, canalizare și salubrizare.
Ce se întâmplă cu primarii actuali
În cazul primarilor care au obținut rezultate bune în localitățile lor, reorganizarea nu ar însemna automat excluderea lor din administrație. Potrivit lui Buzu, aceștia ar putea ocupa funcții în noua structură administrativă sau ar putea participa la alegeri în noua primărie.
Oficialul a afirmat că mulți aleși locali înțeleg necesitatea schimbărilor, deoarece problema majoră nu este lipsa voinței, ci lipsa capacității administrative.
Obiectivul reformei
Secretarul general al Guvernului a subliniat că reforma urmărește crearea unor primării mai puternice, capabile să atragă finanțări și să mențină servicii publice moderne pe termen lung.
„Toți cetățenii merită servicii de calitate - apă, canalizare, salubrizare. Aceste lucruri pot fi realizate mai ușor într-o primărie cu buget mai mare, specialiști și perspectivă de dezvoltare”, a concluzionat Alexei Buzu.
Intrarea triumfală de la Complexul memorial „Cimitirul Eroilor” din Chișinău, inaugurată după reabilitare
VIDEO // Droguri de circa 2 milioane de lei. Doi concubini, reținuți pentru comercializarea substanțelor narcotice
MEC a inițiat procesul de elaborare a Planului național de prevenire și intervenție în caz de bullying
Maia Sandu, la Adunarea Judecătorilor: „Reforma justiției nu o facem pentru că ne-o cere UE, ci pentru că oamenii vor ca legea să stea în capul mesei”
CSM s-a întrunit anul trecut în 50 de ședințe și a adoptat peste 700 de hotărâri
VIDEO // Rețea de șantaj online destructurată: 10 suspecți, reținuți
Circa 300 de magistrați participă la Adunarea Generală a Judecătorilor
Nouă medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
Condiții mai bune pentru pacienți și medici la Spitalul raional Briceni
Trei persoane bănuite de corupere electorală vor ajunge pe banca acuzaților după o investigație jurnalistică
Tragedie pe șosea: un pieton a fost lovit mortal de un automobil la Vatra
Un student străin a fost condamnat la închisoare după ce și-a înjunghiat colegul
Autoturism de lux, subevaluat la vama Leușeni. Autoritățile au ridicat vehiculul
Risc de deconectări ale energiei electrice în orele de vârf. Autoritățile solicită tuturor consumatorilor reducerea urgentă a consumului
Republica Moldova revine la ora de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică
Ora Pământului // Ministrul Dorin Junghietu: „Fiecare kilowatt economisit înseamnă mai puțină presiune asupra sistemului și un impact mai mic asupra mediului”
Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat
Parlamentul a întreprins mai multe măsuri pentru a reduce consumul de energie
Președinta Maia Sandu va avea o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Irlanda
Energocom: Consumul de energie electrică pentru sâmbătă este acoperit integral
Bacalaureat 2026: Peste 18 mii de elevi vor susține examenele în 92 de centre
Guvernul se alătură inițiativei internaționale „Ora Pământului”
Flux sporit de călători în ajunul sărbătorilor pascale. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, anunță măsuri pentru fluidizarea traficului
Republica Moldova trece la ora de vară: Acele ceasornicului vor fi date înainte
Elevi din întreaga țară participă la Olimpiada Republicană de Fizică
ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran
Defecțiune la o țeavă de apeduct de pe strada Albișoara din capitală. Furnizarea apei a fost sistată
Produse autohtone, expuse în weekend la târguri organizate în sectoarele capitalei
Accelerarea reformelor în justiție – în centrul discuțiiilor Președintei Maia Sandu cu Michael McGrath, Comisarul european pentru justiție
FOTO // Formare profesională în urologie. Medicii rezidenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” au participat la un program european de studii