ro

 

Societate
28 Martie, 2026 / 11:56
/ Acum 2 ore

Republica Moldova trece la ora de vară: Acele ceasornicului vor fi date înainte

Republica Moldova trece la ora de vară. În noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 martie, la ora 03:00, acele ceasornicului vor fi schimbate cu o oră, devenind ora 04:00, informează MOLDPRES.

Odată cu trecerea la ora de vară, ziua de duminică, 29 martie, va avea 23 de ore şi va fi cea mai scurtă zi din an.

La sfârșitul lunii februarie curent, Guvernul a aprobat o decizie care prevede că Republica Moldova va păstra ora oficială corespunzătoare fusului orar UTC+2 și va continua aplicarea schimbării sezoniere a orei. Potrivit autorităților, menținerea acestui sistem permite alinierea la practica statelor membre ale Uniunea Europeană. Pentru cetățeni și mediul de afaceri nu intervin schimbări.

Trecerea la ora de vară s-a făcut pentru prima dată în anul 1916 în Germania şi Marea Britanie. Republica Moldova a preluat această practică din anul 1979, pentru a folosi optim lumina naturală cu scopul de a reduce iluminatul artificial. Pe perioada lunilor de vară soarele răsare la ora 4.30 şi apune aproximativ la ora 20.00.

În Republica Moldova schimbarea orei are loc de două ori pe an, în ultima duminică din martie se trece la ora de vară, iar in ultima duminică din octombrie se revine la ora de iarnă.

Mai mulți specialiști în medicină și psihologie susțin că trecerea la ora de vară poate influența starea de sănătate și de spirit a multor persoane, în special a celor care suferă de maladii cronice. Potrivit acestora, în cele câteva zile ce vor determina tranziția de la ora de iarnă la cea de vară, sunt recomandate mai multă odihnă și alimentație adecvată. 

Trecerea de la ora de vară la cea de iarnă are loc în 70 de țări cu respectarea diferenței de fus orar.