IGP a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică. Prejudiciul total ajunge la peste 2 milioane de lei
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică. În ultimele 24 de ore, prejudiciul total cauzat victimelor a constituit peste 2 milioane de lei, comunică MOLDPRES.
Potrivit IGP, cele mai multe cazuri au avut loc în luna mai, însă au fost raportate abia acum de către victime. Alte 226 de tentative de escrocherie au fost prevenite datorită vigilenței cetățenilor.
„Cel mai mare prejudiciu înregistrat este de 780 000 de lei. O femeie de 51 de ani din Cahul a fost manipulată de persoane care s-au prezentat drept angajați ai unei instituții bancare. Sub pretextul fals că pe numele său au fost contractate credite, escrocii au convins-o să transfere bani pentru „stingerea” acestora. Victima a efectuat trei transferuri în numerar, folosindu-și atât economiile personale, cât și credite bancare contractate în această perioadă”, a anunțat instituția.
De cele mai multe ori, escrocii se prezintă drept reprezentanți ai Băncii Naționale a Moldovei sau ai instituțiilor bancare. De asemenea, sunt utilizate în continuare platforme investiționale fictive pentru a induce victimele în eroare.
„Raionul Cahul are cele mai multe cazuri și cele mai mari prejudicii, reprezentând peste jumătate din valoarea totală a pagubelor înregistrate. În cinci cazuri, victimele au contractat credite sau au utilizat împrumuturi pentru a transmite banii escrocilor. Se remarcă și utilizarea frecventă a curierilor sau a punctelor de colectare a numerarului, metodă întâlnită în dosarele cu cele mai mari prejudicii. Profilul victimelor arată că persoanele de peste 55 de ani rămân categoria cea mai vulnerabilă”, a comunicat IGP.
În acest context, oamenii legii îndeamnă cetățenii să fie vigilenți, să nu transfere bani la indicațiile unor persoane necunoscute și să verifice întotdeauna informațiile direct la instituțiile oficiale. De asemenea, sesizați imediat poliția în cazul unei tentative de escrocherie.
Ministerul Mediului anunță verificări la Vadul lui Vodă după semnalarea unor posibile pete de poluare
Republica Moldova a lansat Registrul denumirilor geografice
Fraudele online și telefonice în vizorul deputaților. Parlamentul organizează pe 12 iunie audieri publice la acest subiect
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Vettingul procurorilor continuă: 70 de dosare finalizate, iar 42 de procurori au promovat evaluarea
Numărul victimelor accidentelor rutiere, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani. Viteza excesivă provoacă cele mai multe tragedii
Alunecare de teren la Ialoveni în urma ploilor. Salvatorii au intervenit în toată țara
Moldova și Turcia vor să extindă proiectele comune în cultură și turism
ANSP monitorizează calitatea apei potabile din Bălți: peste 200 de probe au fost analizate
Republica Moldova va adera la Convenția internațională privind reciclarea sigură și ecologică a navelor
СNAS a finanțat plata ajutorului de 3 000 de lei destinat copiilor cu dizabilități
Autoritățile intensifică acțiunile împotriva ambroziei în luna iunie
Sfântul Sinod al BOR a inițiat procedurile pentru alegerea unui nou Mitropolit al Basarabiei
Fraudele online și telefonice generează un val de apeluri la 112
IGP a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică. Prejudiciul total ajunge la peste 2 milioane de lei
VIDEO // ARBOM oferă 80 de bilete pentru meciul Moldova - Bulgaria suporterilor din Taraclia
FOTO // Primărie renovată și grădiniță modernizată în comuna Ișcălău, raionul Fălești, prin Programul „Satul European”
Șefa statului Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”
Drumul R3 Chișinău–Hâncești intră în reparație. Va fi modernizat pe o porțiune de 22 km
Republica Moldova obține finanțare suplimentară pentru conectarea la rețeaua rutieră europeană
ARMENPRESS: UE va acorda sprijin suplimentar Armeniei pe fondul restricțiilor impuse de Rusia la importuri
Republica Moldova atrage investiții de peste 1 miliard de euro prin noi parteneriate strategice anunțate la prima Conferință Investițională Moldova - UE
Două sisteme mari de irigare vor fi reabilitate cu sprijinul Agenției Franceze de Dezvoltare
Probleme de actualitate abordate în cadrul Comisiei Unificate de Control
Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare
Comisara europeană, Marta Kos: „Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al Uniunii Europene”
Președinta Maia Sandu: „Toate statele membre ale UE reconfirmă că Republica Moldova este pregătită să deschidă negocierile de aderare. Suntem gata pentru pasul următor”
Republica Moldova își consolidează capacitățile instituționale de combatere a amenințărilor hibride, cu sprijinul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova
PREMIERĂ // Teatrul Republican „Luceafărul” prezintă spectacolul „E grozav s-o iei razna”, o poveste despre memorie, familie și fragilitatea umană
Eugen Doga, comemorat la Chișinău: muzica maestrului a revenit în salonul care îi poartă numele