Orașul București ar putea avea un spațiu public cu numele „Piața Ilie Ilaşcu”
Un spațiu public din orașul București, capitala României, ar putea fi denumit „Piața Ilie Ilașcu”. Un proiect care prevede acest lucru urmează a fi examinat la ședința Consiliului Local al Municipiului București, joi, 29 ianuarie, informează MOLDPRES.
Denumirea de „Piaţa Ilie Ilaşcu” ar urma să fie atribuită spaţiului public situat la intersecţia străzii Ion Coravu cu aleea Pan Halippa şi cu str. Tony Bulandra.
În nota de argumentare a proiectului este stipulat că propunerea este înaintată având în vedere „importanța deosebită a păstrării memoriei unor personalități care au contribuit in mod exemplar la apărarea identității românești, la promovarea valorilor democratice și la consolidarea relațiilor dintre Romania și Republica Moldova”.
Totodată, autorii inițiativei și-au argumentat decizia prin faptul că Ilie Ilașcu a fost „o personalitate emblematică a luptei pentru identitate națională, libertate și rezistență în fața opresiunii”, iar atribuirea numelui lui unui spațiu public din București „reprezintă una dintre cele mai importante modalități prin care un oraș onorează personalități marcante și transmite generațiilor viitoare repede morale și istorice”.
Ilie Ilașcu s-a născut la 30 iulie 1952, în satul Taxobeni, raionul Fălești, în fosta RSS Moldovenească. A absolvit Facultatea de Economie a Universității Agrare și a fost unul dintre fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din perioada1988–1992. A condus Frontul Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989–1992) și a participat la războiul de la Nistru, comandând trupe speciale ale Ministerului Securității Naționale ale Republicii Moldova.
Pe 2 iunie 1992, acesta și alți membri ai Grupului Ilașcu au fost arestați de forțele separatiste susținute de GRU-ul rus fiind deținuți politic până în 2001. În 1993, Ilie Ilașcu a fost condamnat la moarte de o instanță neconstituțională, iar după intervenția comunității internaționale, a fost eliberat pe 5 mai 2001 și predat autorităților din Republica Moldova și România.
Ilie Ilașcu s-a stins din viață pe 17 noiembrie 2025. Destinul său a devenit simbolul rezistenței în fața abuzurilor și unul dintre cele mai cunoscute cazuri de încălcare a drepturilor omului din regiune. Ilie Ilașcu rămâne în memoria colectivă drept unul dintre cei mai curajoși luptători pentru libertate și identitate națională, iar moștenirea sa continuă să fie un reper pentru toți cei care cred în valorile democrației și în dreptul unui popor de a-și decide destinul.
MEC: Instituțiile de învățământ vor decide dacă elevii vor veni luni la lecții
VIDEO // Traficul rutier se desfășoară în condiții de polei și ceață
Șoferii sunt avertizați asupra riscului major de accidente din cauza poleiului pe traseele din țară
FOTO // Condiții meteo nefavorabile: cinci accidente rutiere în raionul Orhei
Atenționare pentru pietoni și șoferi: polei pe străzi și trotuare. Cetățenii sunt îndemnați să rămână acasă dacă nu au o urgență
Un accident rutier a fost înregistrat din cauza poleiului și al neechipării corespunzătoare a unui autovehicul
Circulație rutieră îngreunată pe traseele M-1 și M-2, în zona localității Ulmu
Cetățenii sunt avertizați asupra riscurilor gheții formate pe drumuri și trotuare
Ceață densă pe mai multe drumuri naționale. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență
Escrocherie telefonică: o persoană a fost înșelată cu circa 100.000 de lei
VIDEO // Alexandru Munteanu: „Reforma administrației publice locale vizează servicii mai bune și primării mai puternice”
Funcționari din Fălești și Sângerei, instruiți în domeniul integrității și prevenirii corupției
Un bărbat a fost împușcat în Chișinău. Principalul suspect a fugit în stânga Nistrului
Utilizarea platformei e-Permis s-a dublat în 2025, anunță Poliția de Frontieră
MAIA atenționează: din 8 februarie, Franța impune noi condiții pentru importul produselor agroalimentare
Autostrada Unirii: au fost depuse opt oferte pentru proiectarea și execuția ultimului tronson, care ajunge până în Republica Moldova
Orașul București ar putea avea un spațiu public cu numele „Piața Ilie Ilaşcu”
CNAM a efectuat transferul pentru salariile medicilor rezidenți
Numărul copiilor cu fracturi este în creștere. Sfaturile medicului
Absolvenții școlilor de artă vor primi certificate recunoscute la nivel național
Președintele Poloniei, după întrevederea cu Maia Sandu: „Polonia a susținut constant Republica Moldova, iar acest lucru nu se va schimba”
Republica Moldova înregistrează o creștere constantă a numărului de locuri de muncă în sectorul energiilor regenerabile
A văzut lumina zilei în ambulanță. Un băiat perfect sănătos s-a născut în drum spre spital
Peste 370 de persoane au ajuns la urgență într-o singură zi în capitală din cauza condițiilor meteo nefavorabile
MAIA: Suspendarea temporară a importurilor de carne de pasăre din Ucraina nu înseamnă neapărat un deficit pe piață
Avocatul Poporului investighează posibile cazuri de hărțuire și violență în urma decesului militarului de la Florești
VIDEO // Președinta Maia Sandu: „Polonia are o voce puternică și credibilă în Europa, iar Republica Moldova este pe deplin angajată pe acest drum”
Săptămâna internațională de prevenire a cancerului de col uterin, lansată la Chișinău
Discursul Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Președintele Poloniei, Karol Nawrocki
Elevii din mai multe școli nu au mers astăzi la ore din cauza condițiilor meteo nefavorabile