
Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Ziua smereniei, a iubirii și a pregătirii pentru Înviere
Creștinii ortodocși din Republica Moldova marchează astăzi Joia Patimilor, zi care are o profundă semnificație duhovnicească în cadrul Săptămânii Mari. Este ziua în care se amintește Cina cea de Taină, momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a stat pentru ultima oară la masă cu ucenicii săi înainte de patimile și răstignirea Sa, transmite MOLDPRES.
Potrivit părintelui Maxim Melinti, Joia Mare este simbolul smereniei și al dragostei desăvârșite.
„Joia Patimilor este ziua când Hristos stă la ultima masă cu ucenicii, Cina cea de Taină, la care el spală picioarele ucenicilor, arătând un semn de profundă smerenie. Prin această spălare a picioarelor, Hristos spune: „Precum eu am făcut vouă, eu fiind Dumnezeu, eu fiind învățătorul vostru, așa să procedați și voi”. În Joia Patimilor, Hristos ne îndeamnă să nu căutăm cine este superior, ci să dăm dovadă de smerenie, de ascultare și de solidaritate cu noi înșine și cu cei din jur”, a declarat părintele pentru MOLDPRES.
În biserici, în această zi este oficiată Sfânta Liturghie unită cu Vecernia, cunoscută sub denumirea de Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Credincioșii se împărtășesc, iar seara participă la Denia celor 12 Evanghelii, care rememorează patimile Mântuitorului, de la arestarea Sa în grădina Ghetsimani până la punerea în mormânt.
Joia Mare are și o puternică încărcătură în tradiția populară. Potrivit muzeografei Varvara Buzilă, această zi este marcată printr-o serie de obiceiuri transmise din generație în generație.
„În satele moldovenești, femeile coc pasca și cozonacii, pregătind astfel masa pascală. În unele zone, se aprindeau focuri ritualice în curți sau pe dealuri, pentru a alunga spiritele rele și a lumina drumul sufletelor celor adormiți”, a declarat pentru MOLDPRES, Varvara Buzilă.
În credința populară, ouăle înroșite în Joia Mare nu se strică tot anul și aduc protecție casei. Tot în această zi se face curățenie generală în gospodărie, pentru ca locul să fie curat și binecuvântat de Paști.
CNAS anunță calendarul plăților sociale pentru luna iunie: prima tranșă de 73 milioane de lei, finanțată
Restricții de circulație în Chișinău: mai multe străzi vor fi închise temporar
Trafic sistat în sectorul Botanica al capitalei
Guvernul reacționează la solicitarea Moldova Fruct: „Deciziile vin după evaluarea pagubelor”
Vetting // Mai mulți judecători și candidați din domeniul juridic, confirmați fără probleme de integritate
Sfârșit de an școlar la Cîrnățeni, marcat într-un spațiu modernizat cu sprijinul UE
Atenție, călători! Activitatea postului vamal Leova va fi sistată temporar
Chișinăul găzduiește Festivalul Industriilor Creative 2025, un eveniment cheie pentru economia culturală a Moldovei
VIDEO // Tânărul din Briceni, pasionat de agricultură, care își dorește să cultive produse autohtone de calitate. „Vreau să-mi construiesc viitorul în Republica Moldova”
Accident rutier în capitală, cu implicarea unui troleibuz, în urma căruia o persoană a decedat
Lot de carte, colectat în cadrul campaniei „Dăruim o carte”, transmis de Parlament pentru copiii și adolescenții aflați în dificultate
Raportul pentru anul 2024 privind finanțarea partidelor politice, a campaniilor electorale și grupurilor de inițiativă, aprobat de CEC
Igor Grosu: „Și în Moldova se poate! La Bălți avem un pod construit de la zero în timp record - 6 luni”
Pasajul peste calea ferată de pe R6 Chișinău – Orhei – Bălți, redeschis circulaţiei. Accesibile 4 deschideri și 2 trotuare pietonale
Ucraina ordonă evacuarea a 11 sate din regiunea Sumî, unde Kievul se teme de o ofensivă rusă
Comisia Națională pentru denumiri geografice, întrunită în prima şedinţă: „Vom contribui la consolidarea coerenței geografice naționale”
Conferința partenerilor de dezvoltare la Căpriana: angajament de a nu lăsa nicio comunitate sau persoană în urmă
Dan Perciun, cu ocazia încheierii anului de studii 2024–2025: „Acest an a fost marcat de progrese importante în domeniul educației”
Elevi din învățământul profesional tehnic şi-au prezentat cele mai bune idei în finala Concursului Național „Cel mai bun Plan de Afaceri”
Angajații Ministerului Educației, implicați şi în acest an în campania națională „Fii Onest! Nu copia”
Doi morți în atacuri ale Rusiei în Ucraina
Barajul din Râșcani, reconstruit până la finele acestui an, cu sprijinul Uniunii Europene
În patru localităţi din R. Moldova, duminică va avea loc turul II al alegerilor locale noi
FOTO Economii considerabile la facturi, într-un liceu din Basarabeasca eficientizat energetic cu ajutorul UE
Republica Moldova, aliniată agendei Zilei mondiale fără tutun, marcată anual pe 31 mai