
Localități din R. Moldova, adaptate la schimbările climatice printr-o nouă etapă a proiectului EU4ClimateResilience
Republica Moldova continuă consolidarea rezilienței climatice printr-o nouă etapă a proiectului EU4ClimateResilience – o inițiativă strategică menită să sprijine adaptarea localităților la schimbările climatice și tranziția treptată către o economie sustenabilă. Aceste priorități au fost abordate în cadrul Conferinței Naționale „Reziliență Climatică pentru Dezvoltare Locală”, care a reunit în această săptămână autorități locale, experți în politici climatice, societatea civilă și parteneri internaționali, transmite MOLDPRES.
Proiectul urmărește elaborarea și aplicarea unor politici publice eficiente de adaptare și reducere a impactului schimbărilor climatice, în conformitate cu angajamentele asumate prin Pactul Verde European și Programul Național de Dezvoltare cu Emisii Reduse 2030.
„Se pune accent pe sprijinirea sectorului agricol și industrial pentru alinierea la standardele europene, prin tehnologii verzi și soluții durabile, precum și pe consolidarea capacității autorităților locale de a răspunde eficient la provocările climatice. Schimbările climatice nu mai sunt o amenințare abstractă – le simțim tot mai des și tot mai dureros, chiar aici, în localitățile noastre. Și, în astfel de situații, voi – primarii, liderii comunităților – sunteți cei care stați în prima linie. Sunteți cei la care oamenii vin cu întrebări, cu nevoi și cu speranța că veți găsi soluții”, a declarat Sergiu Lazarencu, ministrul Mediului.
Proiectul Eu4ClimateResilience este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal Federal German al Mediului, Conservării Naturii, Acțiunii Climatice și Siguranței Nucleare și este implementat de GIZ.
În acest context, conștientizarea riscurilor climatice devine o responsabilitate colectivă. Este esențial ca aceste riscuri să fie luate în calcul în toate etapele de dezvoltare, de la nivel local până la cel național, pentru a construi comunități mai pregătite și mai sigure în fața provocărilor climatice.
„Autoritățile publice locale trebuie să conștientizeze efectele schimbărilor climatice, să își unească vocile în favoarea măsurilor de atenuare și adaptare și să integreze riscurile climatice în planificarea dezvoltării la toate nivelurile, pentru a asigura un viitor durabil și rezilient”, a menționat Aliona Rusnac, secretar de stat la Ministerul Mediului.
Pentru a pune în aplicare aceste obiective la nivel local, proiectul oferă sprijin financiar sub formă de granturi pentru autoritățile locale. În cadrul conferinței, orașele Cantemir și Ceadîr-Lunga au primit certificatele de grant prin proiectul EU4ClimateResilience și urmează să implementeze, în anul următor, proiecte-pilot pentru adaptarea la schimbările climatice și creșterea rezilienței urbane.
În Cantemir, se va construi un sistem modern de colectare a apelor pluviale, care va iriga automat parcul central de 7 hectare, contribuind la reducerea consumului de apă potabilă cu 30%. Proiectul prevede și plantarea a 500 de arbori rezistenți la secetă, precum și un program educațional dedicat elevilor și profesorilor, menit să consolideze cultura ecologică în rândul tinerilor.
În Ceadîr-Lunga, proiectul vizează prevenirea inundațiilor și folosirea apelor pluviale pentru o pepinieră municipală nouă. Aceasta va produce 11.000 de puieți până în 2026, dintre care 5.000 vor fi plantați în oraș, iar 2.250 de metri de perdele forestiere vor fi reabilitați – măsuri esențiale pentru protecția mediului și reducerea riscurilor climatice urbane.
Aceste acțiuni demonstrează importanța cooperării între autorități, societatea civilă și partenerii de dezvoltare în lupta împotriva schimbărilor climatice. În cadrul Capitolului 27 din procesul de aderare la Uniunea Europeană – Mediul și schimbările climatice – Republica Moldova continuă să integreze principiile de durabilitate în toate domeniile-cheie ale economiei.
Proiectul Eu4ClimateResilience este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal Federal German al Mediului, Conservării Naturii, Acțiunii Climatice și Siguranței Nucleare și este implementat de GIZ și OECD.
Ministerul Educației solicită anularea Campionatului European de Kickboxing
BASILICA.RO // MOLDPRES - un reper de informare corectă și echilibrată
Gala Societății Civile 2025: premii de excelență pentru organizațiile societății civile din Moldova
Meteorologii extind avertizarea de vânt puternic. Centrul și sudul țării, sub cod galben, sâmbătă
Zmeura și caisele au apărut pe piață, iar căpșunele s-au scumpit considerabil față de săptămâna trecută
ARMENPRESS // MOLDPRES - o sursă de încredere și un pilon al comunicării publice
AGERPRES // MOLDPRES - o punte valoroasă de comunicare și cooperare între România și Republica Moldova
Un chirurg din Soroca a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru malpraxis
Incendiul de la depozitul de mobilă din Botanica a fost stins. Un tren cu apă și 112 pompieri, implicați în lupta cu flăcările
Investiție de 6,7 milioane de lei pentru eficientizarea energetică a maternității din Nisporeni
Garda de Onoare a Armatei Naționale sărbătorește 33 de ani de la fondare
Directorul general al AIEA anunță o „reuniune de urgență” luni, după loviturile SUA asupra Iranului
Serghei Tarnovschi aduce o nouă medalie Moldovei
Chișinăul prinde viață în weekend. Evenimente culturale și sportive sunt organizate în toate sectoarele capitalei
Activitate intensă la frontieră. Mii de traversări și încălcări vamale depistate în două zile
SUA au bombardat situri nucleare iraniene, anunță Trump
Republica Moldova obține o nouă medalie de bronz la Campionatele Europene de canoe
Mesajul Președintei Maia Sandu la decernarea Premiului Franz Josef Strauss oferit de Fundația Hanns Seidel
Președinta Maia Sandu a primit Premiul Franz Josef Strauss, oferit de Fundația Hanns Seidel, și a discutat aprofundarea cooperării cu landul Bavaria
ReadFest a transformat curtea Muzeului de Istorie într-un tărâm al poveștilor pentru copii
FOTO //Igor Grosu: „Festivalul DescOperă este o sărbătoare a patrimoniului nostru cultural”
Serghei Tarnovschi a cucerit bronzul la Campionatul European de Canoe de la Racice
Trafic intens la intrarea în Republica Moldova prin PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe. Poliția de Frontieră recomandă rute alternative
Infrastructura energetică a Ucrainei, atacată din nou
În capitală are loc Festivalul „Chișinăul Sportiv 2025”