ro
Societate
21 Iunie, 2025 / 01:48
/ Acum 10 ore

Zmeura și caisele au apărut pe piață, iar căpșunele s-au scumpit considerabil față de săptămâna trecută

Zmeura și caisele au apărut pe tarabele din piețele capitalei, semn că sezonul fructelor de vară prinde avânt. Astfel, zmeura se vinde cu prețuri cuprinse între 30 și 60 de lei per kilogram, în timp ce caisele costă aproximativ 35 de lei/kg, informează MOLDPRES.

În schimb, căpșunele s-au scumpit considerabil față de săptămâna trecută. Dacă anterior prețurile porneau de la 35 de lei, acum acestea nu mai pot fi găsite la prețuri mai mici de 65–70 de lei/kg. În contrast, cireșele s-au ieftinit și pot fi achiziționate, începând cu 20 de lei/kg, față de 35 de lei anterior. Vișinele se vând cu 50 de lei/kg.

Citricele și fructele exotice își păstrează locul pe tarabe, în pofida abundenței de fructe de sezon. Rodia se vinde cu 150 de lei/kg, grepfrutul ajunge la 58 de lei/kg, portocalele costă 38 de lei/kg, iar kiwi – 95 de lei/kg. Lămâile se mențin la 65 de lei/kg, în timp ce bananele rămân cele mai accesibile, cu un preț de 20 de lei/kg.

Din legume, dovleceii sunt cei mai ieftini și pot fi cumpărați cu 5–10 lei/kg. Varza nouă costă 10 lei/kg, iar sfecla roșie – 13 lei/kg. Roșiile variază între 20 și 35 de lei/kg, iar castraveții între 20 și 35 de lei/kg. Ardeii și vinetele se vând cu 40 de lei/kg, cartofii noi – cu 16 lei/kg, ceapa – 15 lei/kg, morcovii – 20 de lei/kg, iar usturoiul ajunge până la 100 lei/kg.

La capitolul produse lactate, brânza de vaci costă 60 de lei/kg, iar cea de oi – 130 de lei/kg. Ouăle se vând la prețuri între 15 și 30 de lei pentru 10 bucăți.

Peștele proaspăt, care este la mare căutare în post, a înregistrat o creștere de preț, acesta pornind de la 69 de lei/kg. În rest, prețurile produselor alimentare de sezon s-au menținut relativ stabile.