ro
Economie
21 Iunie, 2025 / 01:55
/ Acum 11 ore

Costuri pentru încălzire mai mici cu circa 25 la sută pentru un liceu din Șoldănești, care a fost reabilitat energetic

Costurile pentru încălzire la Liceul „Alexei Mateevici” din raionul Șoldănești s-au redus cu aproape 25 la sută după ce clădirea instituției a fost termoizolată, iar acoperișul a fost renovat, informează MOLDPRES.

De asemenea, au fost efectuate lucrări de schimbare a geamurilor, reabilitare a sistemului interior de încălzire, modernizare a sistemelor de ventilare și electricitate.

Totodată, au fost instalate 15 panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice și asigurarea cu apă caldă menajeră, care urmează să fie puse în funcțiune la începutul noului an școlar.

„Odată cu termoizolarea clădirii, costurile pentru încălzire s-au redus cu aproape 25 la sută. Vom continua să creăm condiții mai bune pentru cei peste 600 de elevi ai liceului”, a menționat directoarea instituției, Rodica Grosu.

Instituția a fost vizitată de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a menționat că investițiile în eficiența energetică a clădirilor contribuie la reducerea semnificativă a cheltuielilor.

„În prezent, consumăm de două-trei ori mai multă energie decât țările din Uniunea Europeană, iar jumătate din căldură se pierde. De aceea, o parte din fondurile oferite de Uniunea Europeană vor fi direcționate spre creșterea eficienței energetice a clădirilor”, a subliniat ministrul.

Vizita ministrului s-a încheiat la Cotiujenii Noi, unde a fost inspectat un parc fotovoltaic cu o capacitate de 3,6 MW. De asemenea, în zonă au fost instalate și opt turbine eoliene, două dintre ele cu o capacitate de 2 MW, iar celelalte șase de 1,5 MW fiecare. Astfel, capacitatea instalată din surse regenerabile de energie din această zonă contribuie cu aproximativ 3% la producția totală de energie regenerabilă din Republica Moldova.