
Locuitorii din raionul Anenii Noi vor beneficia de consultații medicale gratuite
Echipele mobile de medici specialiști vor oferi populației din raionul Anenii Noi consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină /CNAM/, comunică MOLDPRES.
Potrivit CNAM, în săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în instituțiile medicale din raionul Anenii Noi și anume: pe 29 septembrie – în CS Floreni; între 30 septembrie – 1 octombrie – în CS Mereni; pe 2 octombrie – în CS Varnița; pe 3 octombrie – în CS Ţânţăreni.
Tot în această săptămână, va continua prestarea gratuită a serviciilor stomatologice copiilor în diferite localități ale raioanelor Cantemir și Ungheni: în perioada 29–30 septembrie – în Capaclia, Cantemir; în între 1–2 octombrie – în Vișniovca, Cantemir; pe 3 octombrie – în Sadâc, Cantemir; între 29 – 30 septembrie – în Chirileni, Ungheni; în perioada 1–3 octombrie – în Bușila, Ungheni.
Conform datelor CNAM, săptămâna trecută au fost consultați de medicii stomatologi peste 460 de copiii.
IGSU: Incendiul de pe șoseaua Muncești este localizat, pompierii lucrează pentru stingerea totală
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatii: „Continuăm reformele în domeniul apărării”
MIhai Popșoi: „Politica externă rămâne activă și orientată spre rezultate concrete”
Mesajul IGSU în contextul situației de la centrala nucleară din Zaporojie: Nivelul radiațiilor din Republica Moldova este normal
Grădinițele vor fi finanțate în baza unei noi formule. Metodologia a fost aprobată de Guvern
Ministerul Muncii și Protecției Sociale lucrează la compensațiile pentru sezonul rece
70 de pompieri și 18 autospeciale au intervenit aseară la un incendiu în capitală
Agenda evenimentelor, miercuri, 1 octombrie
Prima zi din octombrie ne aduce vreme mohorâtă, cu ploi
Noi oportunități pentru tineri: Guvernul lansează Programul de stagii plătite în serviciul public
Inspecții inopinate la întreprinderi ce activează pe piața cărnii
Guvernatoarea BNM, întrevedere cu Valdis Dombrovskis, comisar european pentru Economie. Consolidarea cooperării dintre R. Moldova și instituțiile europene, pe agenda discuțiilor
Europa, în fața unei confruntări cu Rusia, avertizează Macron
Circa 4.600 de apeluri recepționate de Centrul de apel pentru informarea alegătorilor în cadrul scrutinului parlamentar
Echipamente asistive pentru copii cu cerințe educaționale speciale din 95 de școli. Investiția depășește 17 milioane de lei
Primarul Iașului Mihai Chirica își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova
Locuitorii din trei localități ale municipiului Chișinău vor rămâne fără gaz timp de cinci zile
Anca Dragu: „Consolidarea integrării financiare a Republicii Moldova în arhitectura europeană este o prioritate majoră pentru BNM”
Încasările la bugetul de stat au crescut cu 17,6 la sută în prima jumătate a anului
Ministerul Justiției cere suspendarea activității Partidului „Moldova Mare” pentru un an
FOTO// Opt laureați ai Premiului Național pentru Vârstnici 2025 au fost omagiaţi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
Președinta Maia Sandu de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice: „Respectul și grija pentru seniori ne fac o societate mai puternică și mai unită”
Raport GLOBSEC și ICCT: Rusia folosește crima organizată pentru a susține războiul hibrid împotriva Europei
Igor Grosu, după întrevederea cu președintele Senatului României: „Drumul european al Moldovei este ireversibil”
Suedia reconfirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova