ro
Societate
03 Iulie, 2025 / 10:32
/ Acum 1 zi

Lucrări de extindere a rețelei de canalizare în orașul Sângerei și comuna Bilicenii Vechi #MoldovaPoate

Orașul Sângerei se află în plin proces de modernizare a infrastructurii de sanitație, odată cu desfășurarea lucrărilor de extindere a sistemului de canalizare. Acestea au loc în cadrul proiectului „Finalizarea sistemului de sanitație în orașul Sângerei și comuna Bilicenii Vechi, raionul Sângerei”, finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, transmite MOLDPRES.

Pe 1 iulie, directorul ADR Nord, împreună cu specialiști ai agenției, au efectuat o vizită de monitorizare pe șantierul din Sângerei. La fața locului au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, dirigintele de șantier, precum și administratorul firmei de construcții.

„Proiectul prevede construcția unui tronson magistral de canalizare cu o lungime de aproximativ 6 kilometri, alături de o stație de pompare a apelor uzate. Acestea vor fi direcționate către o stație de epurare modernă, aflată în construcție cu finanțare din Fondul Ecologic Național. În total, circa 7.000 de persoane vor beneficia de servicii de sanitație îmbunătățite – dintre care aproximativ 4.500 locuitori ai orașului Sângerei și 2.500 ai comunei Bilicenii Vechi. Se estimează că volumul apelor reziduale va fi redus cu cel puțin 250.000 de metri cubi anual, ceea ce va contribui substanțial la diminuarea poluării râului Ciuluc, care traversează localitățile vizate și se varsă în râul Răut”, explică ADR Nord.

De asemenea, proiectul deschide posibilitatea extinderii rețelei de canalizare și către localitățile Grigorăuca și Copăceni, cu o populație totală de peste 6.000 de locuitori.

Valoarea totală a investiției este de 22,76 milioane de lei, dintre care 20,49 milioane provin din FNDRL, iar 2,28 milioane de lei sunt acoperite din contribuții locale. Proiectul marchează un pas semnificativ spre îmbunătățirea condițiilor de trai și protejarea mediului în raionul Sângerei.

Sângerei