Mai multe instanțe de judecată din țară vor avea sedii noi. La Cahul este prevăzută construcția unui Palat al Justiției
Mai multe instanțe de judecată din Orhei, Cahul, Căușeni și Edineț vor avea sedii noi, după ce studiile de fezabilitate pentru aceste proiecte au fost finalizate. Proiectele fac parte din Planul de construire a clădirilor noi și/sau de renovare a celor existente, în cadrul implementării Legii privind reorganizarea instanțelor judecătorești, transmite MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Justiției, proiectele vizează înlocuirea infrastructurii învechite cu clădiri moderne, adaptate cerințelor actuale privind desfășurarea actului de justiție. Pentru instanța din Orhei, imediat după aprobarea studiului de fezabilitate, au fost contractate serviciile pentru elaborarea documentației de proiect. Proceduri similare urmează să fie lansate pentru proiectele din Căușeni și Cahul.
Reprezentanții Agenției Digitalizare în Justiție și Administrare Judecătorească (ADJAJ) au precizat că edificarea noilor sedii presupune etape tehnice și administrative complexe, inclusiv planificare, expertiză și coordonare între autorități. În 2026, instituția va iniția studii de fezabilitate și pentru instanțele din Drochia și Hâncești, iar în alte localități sunt în desfășurare procedurile de alocare a terenurilor.
În același timp, la Cahul este prevăzută construcția unui Palat al Justiției, care va reuni într-un singur edificiu Judecătoria Cahul și Curtea de Apel Sud. Proiectul reprezintă o nouă formă de organizare a infrastructurii judiciare în regiunea de sud.
Autoritățile susțin că noul sediu va asigura săli de judecată conforme standardelor actuale, spații adecvate pentru cetățeni și profesioniștii din domeniu, precum și condiții îmbunătățite pentru desfășurarea proceselor judiciare.
Obiectivul principal al acestor investiții este îmbunătățirea condițiilor în care se realizează actul de justiție și crearea unei infrastructuri moderne, funcționale și durabile, adaptate necesităților reale ale sistemului judiciar și ale justițiabililor.
Intrarea triumfală de la Complexul memorial „Cimitirul Eroilor” din Chișinău, inaugurată după reabilitare
VIDEO // Droguri de circa 2 milioane de lei. Doi concubini, reținuți pentru comercializarea substanțelor narcotice
MEC a inițiat procesul de elaborare a Planului național de prevenire și intervenție în caz de bullying
Maia Sandu, la Adunarea Judecătorilor: „Reforma justiției nu o facem pentru că ne-o cere UE, ci pentru că oamenii vor ca legea să stea în capul mesei”
CSM s-a întrunit anul trecut în 50 de ședințe și a adoptat peste 700 de hotărâri
VIDEO // Rețea de șantaj online destructurată: 10 suspecți, reținuți
Circa 300 de magistrați participă la Adunarea Generală a Judecătorilor
Nouă medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
Condiții mai bune pentru pacienți și medici la Spitalul raional Briceni
Trei persoane bănuite de corupere electorală vor ajunge pe banca acuzaților după o investigație jurnalistică
Tragedie pe șosea: un pieton a fost lovit mortal de un automobil la Vatra
Un student străin a fost condamnat la închisoare după ce și-a înjunghiat colegul
Autoturism de lux, subevaluat la vama Leușeni. Autoritățile au ridicat vehiculul
Risc de deconectări ale energiei electrice în orele de vârf. Autoritățile solicită tuturor consumatorilor reducerea urgentă a consumului
Ora Pământului // Ministrul Dorin Junghietu: „Fiecare kilowatt economisit înseamnă mai puțină presiune asupra sistemului și un impact mai mic asupra mediului”
Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat
Parlamentul a întreprins mai multe măsuri pentru a reduce consumul de energie
Președinta Maia Sandu va avea o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Irlanda
Energocom: Consumul de energie electrică pentru sâmbătă este acoperit integral
Bacalaureat 2026: Peste 18 mii de elevi vor susține examenele în 92 de centre
Guvernul se alătură inițiativei internaționale „Ora Pământului”
Flux sporit de călători în ajunul sărbătorilor pascale. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, anunță măsuri pentru fluidizarea traficului
Republica Moldova trece la ora de vară: Acele ceasornicului vor fi date înainte
Elevi din întreaga țară participă la Olimpiada Republicană de Fizică
ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran
Defecțiune la o țeavă de apeduct de pe strada Albișoara din capitală. Furnizarea apei a fost sistată
Produse autohtone, expuse în weekend la târguri organizate în sectoarele capitalei
Accelerarea reformelor în justiție – în centrul discuțiiilor Președintei Maia Sandu cu Michael McGrath, Comisarul european pentru justiție
FOTO // Formare profesională în urologie. Medicii rezidenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” au participat la un program european de studii
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă precipitații și cer noros