Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă vreme caldă, cu cer variabil
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă vreme caldă, cu cer variabil pe întreg teritoriul țării. Duminică se vor înregistra ploi slabe, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, minimele nocturne vor oscila între −2..+3°C pe 21 martie, iar în intervalul 22–23 martie - între 0..+5°C. Maximele diurne se vor situa între +10..+15°C.
În această perioadă, vântul va sufla slab până la moderat, iar presiunea atmosferică va fi normală.
În următoarea săptămână, valorile termice vor crește ușor.
Accident grav la Căușeni. O femeie și un bărbat au decedat la fața locului
Peste 19 mii de candidați s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2026
Premieră medicală: o tumoră rară de nerv facial îndepărtată printr-o intervenție de 10 ore. Pacientul se simte bine și a fost deja externat
Republica Moldova vrea să devină hub regional pentru turismul medical. Autoritățile pregătesc o strategie în acest sens
Circa 70 de gospodării au fost afectate de inundațiile provocate de ploile puternice. Pagubele urmează a fi estimate
Moldova își extinde prezența diplomatică în Regatul Unit. Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester
Cod galben de instabilitate atmosferică. În țară se prevăd ploi cu descărcări electrice și grindină
Ministra Daniella Misail-Nichitin îndeamnă cetățenii să fie prudenți și să nu răspundă solicitărilor escrocilor: „Evitați să transmiteți date bancare sau coduri SMS”
Moldovenii care muncesc în Slovacia vor beneficia de pensii
Ministrul Apărării denunță o campanie de denigrare
Meteorologii au emis Cod galben de intensificări ale vântului, cu rafale de până la 22 m/s
Armata va putea valorifica activele militare scoase din uz
Activitatea postului de trecere Leova–Bumbăta va fi temporar sistată
Procesul de recunoaștere a diplomelor de studii obținute în instituții de peste hotare va fi eficientizat
DOC // Două instituții din Moldova vor reprezenta țara la Uniunea Internațională pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante
Suedia va dona Ucrainei mai multe avioane de luptă JAS 39 Gripen
Curs valutar anunțat de BNM: euro și dolarul se ieftinesc
Cronica ARHIVELOR // Petru Cărare și volumul „Săgeți”, cartea interzisă care a sfidat cenzura sovietică
Agenda evenimentelor, joi, 28 mai
Meteorologii prognozează pentru joi precipitații de scurtă durată și cer variabil
Drumarii din nordul țării au intervenit pe mai multe trasee naționale după căderi de arbori și crengi
Republica Moldova și Grecia vor să dezvolte proiecte comune în turism și cultură
Anatolie Nosatîi: Un nou radar ar putea deveni funcțional chiar în prima lună de vară
Euractiv: Republica Moldova ar putea începe negocierile pe primul cluster de aderare la UE în iunie
Agricultorii, la masa discuțiilor cu conducerea MAIA și MF. Autoritățile analizează noi mecanisme de sprijin financiar și fiscal
Doliu în literatura din Republica Moldova: scriitorul Victor Prohin s-a stins din viață
VIDEO // Oamenii legii vin cu avertizări pentru șoferi: adaptați viteza la condițiile de drum. Trafic perturbat în nordul țării după ce un copac a căzut pe carosabil la Rediul Mare
Verificări de integritate reluate pentru doi judecători din Chișinău și Orhei
Moldova avansează pe calea integrării europene: vor fi create două platforme de dialog cu UE
Expoziția KID’S EXPO, organizată la Moldexpo: startul va fi marcat de cea mai mare pictură pe asfalt creată de copii