ro

 

Societate
24 Iulie, 2026 / 22:25
/ 22 Mai, 2026

Modernizarea învățământului superior, discutată în cea de-a treia zi a Săptămânii Educației

Modernizarea învățământului superior din Republica Moldova a constituit unul dintre principalele subiecte abordate în cea de-a treia zi a Săptămânii Educației. Evenimentul a reunit profesori universitari, studenți, rectori, prorectori ai instituțiilor de învățământ superior din țară și parteneri de dezvoltare, oferind o platformă de dialog privind transformarea și dezvoltarea sistemului universitar, comunică MOLDPRES.

Agenda evenimentului a inclus teme de actualitate și de interes major pentru mediul academic, printre care: „Modernizarea învățământului superior din Republica Moldova: realizări și priorități”, „Cerințele pieței muncii și transformarea predării și învățării în universități: diseminarea bunelor practici”. De asemenea, în cadrul evenimentului au fost prezentate principalele realizări ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC), pe parcursul anului 2025, în domeniul învățământului superior.

Prezentă la eveniment, Adriana Cazacu, secretar de stat la MEC, a menționat importanța reformelor din sistemul universitar și necesitatea alinierii procesului educațional la cerințele actuale ale pieței muncii și ale societății moderne.

„În ultimii ani, ne aflăm într-un proces continuu de transformare și modernizare a sistemului de învățământ superior din țară. MEC a depus eforturi considerabile pentru a transforma universitățile noastre, pentru a le alinia la standarde moderne și pentru a le face mai atractive. Cu sprijinul Băncii Mondiale, au fost investite peste 600 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii și a programelor de studii, acreditarea internațională a șase universități, acreditarea unor specialități noi, diversificarea ofertei educaționale și alte inițiative importante”, a spus Adriana Cazacu.

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost organizate mai multe paneluri de discuții dedicate unor subiecte importante printre care: internaționalizarea ca strategie de transformare a universităților, integrarea inteligenței artificiale și a tehnologiilor emergente în procesul de predare și evaluare, dezvoltarea personalului academic, precum și promovarea integrității academice și prevenirea hărțuirii sexuale.

Cea de-a treia ediție a Săptămânii Educației se desfășoară în perioada 20-24 mai și reunește 21 de conferințe, forumuri și ateliere tematice dedicate reformelor și inițiativelor din sistemul educațional. Evenimentele acoperă domenii precum: educația timpurie, învățământul general, profesional tehnic, universitar și cercetarea.


 
Ultimele Știri
/ Acum 10 ore

VIDEO // Șantaj cu răpirea unui om de afaceri din Bălți, prevenit de procurori. Patru tineri sunt cercetați penal

/ Acum 10 ore

Un băiețel de doi ani din Fălești a ajuns la spital după ce a băut solvent

/ Acum 11 ore

ANSP retrage de pe piață mai multe loturi de parfumuri care conțin substanțe interzise

/ Acum 11 ore

FOTO // Investiții de 4,8 milioane de lei în școli: peste 100 de instituții vor primi echipamente moderne

/ Acum 11 ore

VIDEO // Un moldovean a fost condamnat la opt ani de închisoare după ce a exploatat sexual o tânără din Nisporeni în Atena

/ Acum 11 ore

Trei ani de închisoare pentru un angajat al unei firme de pază acuzat de tratament inuman și degradant

/ Acum 12 ore

VIDEO // Salvatorii moldoveni au fost implicați într-o nouă misiune de stingere a incendiilor forestiere în Grecia

/ Acum 12 ore

Bolnavii cardiovasculari au beneficiat de cele mai multe medicamente compensate în iunie

/ Acum 13 ore

Facturi mai mici la energie pentru o familie cu patru copii din Ștefan Vodă, care a beneficiat de Programul EcoVoucher

/ Acum 13 ore

Mesajele de avertizare ale IGSU vor deveni mai accesibile pentru persoanele cu dizabilități de auz

/ Acum 13 ore

Centrul de Sănătate Telenești are un nou ascensor, instalat printr-un proiect de peste un milion de lei

/ Acum 23 ore

Primăriile care refuză amalgamarea voluntară vor intra în proces de comasare normativă

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 24 iulie

/ Acum 1 zi

Guvernul începe evaluarea agențiilor și instituțiilor publice. Alexei Buzu: „Vom identifica structurile care pot fi comasate și costurile ce pot fi optimizate”