ro

 

Societate
28 Mai, 2026 / 09:45
/ 06 Mai, 2026

Monede comemorative și bijuterii ascunse, depistate de vameșii de la Leușeni

Funcționarii postului vamal Leușeni au descoperit un lot de bunuri nedeclarate, în cadrul unui control efectuat asupra unui microbuz care se deplasa din Germania și avea la bord opt pasageri, comunică MOLDPRES.

Cazul a fost documentat după ce vehiculul de model „Mercedes Sprinter” a fost supus verificărilor de specialitate la trecerea frontierei. Atât șoferul, cât și pasagerii au declarat inițial că nu transportă bunuri pasibile de declarare.

În urma controlului, într-unul dintre bagaje au fost depistate monede comemorative, bijuterii și alte obiecte din metale și pietre prețioase, presupuse a avea valoare istorică și numismatică, nedeclarate autorităților vamale.

Potrivit informațiilor preliminare, bunurile aparțineau unui nerezident în vârstă de 38 de ani.

Obiectele au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar autoritățile continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


 
Ultimele Știri
/ Acum 19 ore

Moldova își extinde prezența diplomatică în Regatul Unit. Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

/ Acum 19 ore

Cod galben de instabilitate atmosferică. În țară se prevăd ploi cu descărcări electrice și grindină

/ Acum 19 ore

Ministra Daniella Misail-Nichitin îndeamnă cetățenii să fie prudenți și să nu răspundă solicitărilor escrocilor: „Evitați să transmiteți date bancare sau coduri SMS”

/ Acum 20 ore

Moldovenii care muncesc în Slovacia vor beneficia de pensii

/ Acum 20 ore

Ministrul Apărării denunță o campanie de denigrare

/ Acum 21 ore

Meteorologii au emis Cod galben de intensificări ale vântului, cu rafale de până la 22 m/s

/ Acum 21 ore

Armata va putea valorifica activele militare scoase din uz

/ Acum 21 ore

Activitatea postului de trecere Leova–Bumbăta va fi temporar sistată

/ Acum 22 ore

Procesul de recunoaștere a diplomelor de studii obținute în instituții de peste hotare va fi eficientizat

/ Acum 22 ore

Cetățenii moldoveni, care au muncit legal în Canada, vor putea beneficia de prestații sociale

/ Acum 22 ore

Premierul Alexandru Munteanu solicită mobilizare continuă și sprijin pentru comunitățile afectate de ploile puternice

/ Acum 22 ore

Ministrul Sănătății, Emil Ceban: "Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” nu se închide și nu vor fi concedieri"

/ Acum 23 ore

FOTO // Angajații IGSU continuă intervențiile în zonele cu risc de inundații în urma precipitațiilor. Nivelul apei a scăzut în mai multe bazine acvatice

/ Acum 23 ore

FOTO // Programul „Curtea Europeană”. Locuitorii din sectorul Ciocana al capitalei vor beneficia de terenuri de joacă, zone verzi și infrastructură modernă