Noi cazuri de fraude telefonice și online. O femeie din Chișinău a transmis escrocilor 990 000 de lei
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a înregistrat, în ultimele 24 de ore, cinci cazuri de escrocherii comise prin telefon și online, fiind înregistrat un prejudiciu total de peste 1,6 milioane de lei. Infracțiunile au fost săvârșite anterior și raportate abia acum de victime, comunică MOLDPRES.
Potrivit IGP, în multe cazuri, victimele sesizează autoritățile cu întârziere. Acest lucru reduce semnificativ șansele de recuperare a banilor și de identificare a făptașilor, deoarece tranzacțiile financiare nu mai pot fi blocate la timp, sumele de bani sunt retrase rapid de infractori, iar identificarea și documentarea persoanelor implicate devine mult mai dificilă.
„Cel mai semnificativ caz a fost înregistrat în municipiul Chișinău. O femeie de 75 de ani a fost apelată de persoane care s-au prezentat drept angajați ai MAI și SIS. Sub pretextul că din numele acesteia ar fi fost efectuat un transfer către o organizație criminală, escrocii au determinat victima să transmită, prin intermediul unui curier, 990 000 de lei, din economiile proprii”, a subliniat IGP.
În acest context, oamenii legii reamintesc că angajații instituțiilor publice nu solicită niciodată la telefon transmiterea banilor, a datelor bancare sau a codurilor de securitate.
Dacă primiți un astfel de apel, întrerupeți imediat convorbirea, nu transmiteți bani sau date personale și apelați de urgență 112.
Un minor, condamnat la patru ani de închisoare pentru distribuirea drogurilor în raionul Edineț
VIDEO // Jaf săvârșit în capitală. Un tânăr și doi complici, cercetați penal
Poliția îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație în contextul intensificării traficului din perioada concediilor
USM a lansat prima ediție online a Universității de Vârsta a Treia
Două escrocherii au provocat pagube de 195.000 de lei. Alte 83 de tentative au fost dejucate
Peste 4.700 de persoane au apelat la punctele de reabilitare în timpul caniculei
DOC // De astăzi, locuitorii capitalei vor achita mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare
Peste 3.600 de pacienți au beneficiat de intervenții cardiovasculare gratuite în prima jumătate a anului
Din 2027, vor fi aplicate noi curricule școlare la toate disciplinele: accent pe dezvoltarea gândirii critice și folosirea cunoștințelor în situații reale
Guvernul intensifică măsurile pentru a evita o criză a apei în Chișinău
FOTO // Republica Moldova a găzduit, în premieră, cea de-a 25-a ediție a Școlii de vară EPSA
Agenda evenimentelor, joi, 6 august
Sesiune online pentru diaspora. Autoritatea vamală a prezentat facilitățile oferite la revenirea în țară
Premierul anunță un nou pachet de măsuri privind salariile mari din sectorul public
Circa un miliard de lei, transferat de BNM la bugetul de stat
Ultimele baraje antipoluare au fost demontate de pe Nistru după aproape cinci luni de intervenții
Speakerul Igor Grosu, la Forumul Diasporei: „Republica Moldova demonstrează, prin cetățenii săi de acasă și de peste hotare, că merită să devină parte a marii familii europene”
Carburanții se ieftinesc, pe fondul detensionării situației din Orientul Mijlociu
Cetățenii Republicii Moldova pot obține burse de studii în Marea Britanie
Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani cu reprezentanții Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Moldova
Un bărbat din Cimișlia a fost trimis în judecată pentru omorul concubinei
Donald Trump interzice exportul de rachete interceptoare către Ucraina
ANTA avertizează transportatorii de mărfuri periculoase asupra riscurilor sporite pe timp de caniculă
VIDEO // Moldelectrica: consumatorii finali nu au fost afectați în urma avarierii Liniei Bălți–Dnestrovsk. Lucrările de reparație vor fi efectuate în regim prioritar
Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării
Politica fiscală 2027: ministra Finanțelor explică principalele modificări privind impozitul pe bunurile imobiliare, taxele locale și rutiere
Peste 370 de accidente, înregistrate de la începutul anului în capitală. Șase persoane și-au pierdut viața
Autoritățile și mediul de afaceri analizează soluții pentru a reduce impactul provocărilor energetice asupra economiei
Flux sporit de călători pe Aeroportul Chișinău, cu peste 1900 de pasageri deserviți pe oră în perioada de vârf a concediilor
Leul moldovenesc încheie săptămâna cu apreciere ușoară față de euro și dolar