
Numărul persoanelor amendate pentru fumatul în locuri interzise, în creștere. Sancțiunile aplicate de polițiști
Numărul persoanelor amendate pentru fumatul în locuri interzise este în creștere. De la începutul acestui an, circa 490 de cetățeni au fost amendați de polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), față de 230 de persoane sancționate în aceeași perioadă a anului trecut, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, ofițerul de presă al INSP, Ana Chiselița, a subliniat că amenzile aplicate pentru fumatul în locuri interzise ajung până la 2 100 de lei.
„Este vorba de fumatul în mijloacele de transport public, în mijloacele de transport private în care se află minori, sub acoperișul staţiilor de transport public, în parcurile de distracții şi pe terenurile de joacă pentru copii, pe stadioane, arene, în pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor publice distractive sau de alt gen. Aceste acțiuni se sancţionează cu amendă de la 1 500 de lei până la 2 100 lei, aplicată persoanelor fizice”, a spus Ana Chiselița.
Ofițerul de presă a afirmat că, pe parcursul anului trecut, 782 de persoane au fost amendate pentru fumatul în locuri interzise.
„Îndemnăm cetățenii să respecte cu strictețe măsurile stabilite în legislație și să se informeze despre prevederile care stabilesc locurile permise pentru fumat, pentru a nu afecta sănătatea celor din jur”, a remarcat Ana Chiselița.
La mijlocul lunii martie curent, Parlamentul a votat, în prima lectură, un set de măsuri pentru prevenirea și combaterea fumatului. Proiectul conține prevederi referitoare la extinderea listei cu locurile în care este interzis fumatul, cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor de tutun și celor conexe, precum și majorarea amenzilor. Propunerile legislative vizează toate tipurile de produse de tutun și cele conexe – țigarete, țigări electronice, dispozitive pentru încălzirea tutunului activat sau narghilea.
Astfel, vor fi înăsprite amenzile pentru fumatul în locuri interzise. Acestea vor fi de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice. Totodată, persoanele fizice care fumează în locuri interzise vor fi amendate cu până la 2 250 de lei sau vor presta muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore. Amenzi mai dure vor fi aplicate și persoanelor care vor comercializa produse din tutun în locuri interzise sau minorilor. Acestea vor risca sancțiuni de până la 20 mii de lei.
O altă prevedere se referă la extinderea listei cu locurile în care va fi interzis fumatul. Fumatul va fi interzis în spațiile publice deschise ale sediilor, inclusiv pe teritoriile autorităților publice ale statului, ale instituțiilor medico-sanitare, de învățământ, instituțiilor sociale, culturale, sportive.
La fel, se mai interzice fumatul în raza de 10 metri de la intrarea în spațiile publice închise și la locurile de muncă, de la fereastră, pe terenurile de sport, pe terenurile de joacă pentru copii, în parcuri, pe plaje, în locurile sau instalațiile de captare a aerului pentru spațiile publice închise și în stațiile de transport public. Este interzis fumatul și în scara blocurilor, cabina ascensorului, alte locuri de uz comun.
Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârstă adultă sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun.
Mesajul premierului Dorin Recean, cu ocazia sărbătorilor pascale: „Să prețuim pacea în care trăim și să ne bucurăm de timpul petrecut alături de cei dragi”
Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove la Învierea Domnului: „Lumina Învierii să călăuzească poporul nostru de pretutindeni”
Pastorala la Învierea Domnului a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor: „Astăzi, lumina din Peștera Învierii cuprinde necuprinsul și luminează tot întunericul”
GALERIE FOTO // Sărbătoarea Sfintelor Paști în Republica Moldova. Tradiții și obiceiuri
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale: „În această zi sfântă, să privim cu încredere în viitor, să ne rugăm pentru pace, sănătate și să mergem împreună pe calea binelui”
Creștinii ortodocși și cei catolici sărbătoresc Învierea Domnului
GALERIE FOTO // Sfânta Lumină a ajuns în Republica Moldova
Sfânta Lumină a ajuns în Republica Moldova
Sfânta Lumină s-a aprins la Ierusalim
CNAS reamintește că la finele acestei săptămâni expiră termenul limită pentru achitarea contribuțiilor sociale
Trafic intens la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni. Autoritățile recomandă rute alternative
Un tânăr a fost condamnat la opt luni de închisoare după ce a evadat din arest preventiv
Peste 2200 de polițiști au fost mobilizați pentru menținerea ordinii publice în ultimele trei zile
BNM participă la reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional și Grupului Băncii Mondiale
Farmaciile din mediul rural au primit peste 2,3 milioane de lei subvenții de la stat
Republica Moldova va semna un nou acord de sprijin financiar și reforme cu Uniunea Europeană
R. Moldova marchează Ziua Internațională a Planetei Pământ, cu un mesaj împotriva plasticului
Serviciul Vamal a colectat peste 804 milioane de lei în ultima săptămână
USMF „Nicolae Testemițanu” a lansat un concurs de desene dedicat elevilor
Odesa a fost atacată masiv cu drone
Volodimir Zelenski: Încetarea focului trebuie să fie primul pas către o pace sigură şi durabilă
Un autocar de pe ruta Chișinău–Kiev a fost implicat într-un accident rutier în Ucraina. Un pasager a murit, iar patru au fost răniți
Euro și dolarul cresc ușor
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral