Persoanele condamnate pentru infracțiuni împotriva copiilor nu vor putea ocupa funcții care implică interacțiunea cu minorii
Persoanele condamnate pentru infracțiuni împotriva copiilor nu vor putea ocupa funcții care implică interacțiunea cu minorii. Parlamentul va examina, în prima lectură, măsuri legislative menite să consolideze sistemul de protecție a copiilor împotriva violenței, neglijării și exploatării. Raportul la proiectul de lege a fost aprobat în ședința de astăzi a Comisiei pentru protecție socială, sănătate și familie, informează MOLDPRES.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în baza recomandărilor internaționale și a experienței practice privind protecția drepturilor copilului în activitatea specialiștilor care interacționează în mod regulat cu aceștia, atât în sectorul public, cât și în cel privat.
Autorii propun completarea Codului muncii cu noi restricții pentru angajații care au contact regulat cu copiii. Astfel, nu vor putea fi angajate în asemenea funcții persoanele declarate inapte din punct de vedere mintal pentru desfășurarea activităților sociale și profesionale cu responsabilitate sporită. De asemenea, nu vor putea fi angajate persoanele condamnate printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau cele care au calitatea de bănuit, învinuit ori inculpat într-o cauză penală pentru infracțiuni săvârșite împotriva copiilor.
Aceleași restricții se vor aplica și persoanelor care desfășoară activități de voluntariat ce implică interacțiunea regulată cu copiii. Totodată, în cazul profesiilor de asistent parental profesionist, părinte-educator și tutore/curator, restricțiile vor fi extinse și asupra membrilor familiei persoanei care exercită aceste profesii.
O altă prevedere a proiectului de lege stabilește că, în cazul pornirii unei cauze penale pentru infracțiuni comise împotriva copiilor, angajatorul va suspenda din funcție salariatul care interacționează cu copiii la locul de muncă. În acest scop, organele abilitate care gestionează procesele penale vor avea obligația să informeze angajatorul despre atribuirea calității de bănuit, învinuit sau inculpat. În cazul unei hotărâri definitive de condamnare, salariatul va fi concediat.
Proiectul conține și măsuri pentru prevenirea deplasării sau reținerii ilicite a copiilor peste hotare, prin introducerea unor instrumente legale care să permită intervenția rapidă a instanțelor atunci când există riscul producerii unor asemenea situații. De asemenea, sunt consolidate prevederile privind protecția copiilor în cazurile de violență în familie și cele referitoare la menținerea relațiilor dintre frații separați prin adopție. De exemplu, în cazurile de violență în familie, ordonanța de protecție va fi extinsă și asupra copilului.
Inițiativa legislativă stabilește și termene clare pentru examinarea cauzelor privind decăderea din drepturile părintești, de până la 45 de zile lucrătoare. În cazul luării copilului din familie atunci când siguranța lui este pusă în pericol, termenul propus este de până la 30 de zile lucrătoare.
Documentul mai conține modificări la Codul de executare. Astfel, se propune ca veniturile obținute sub formă de prestații sociale sau ajutoare bănești acordate de instituțiile statului și încasate de familie pentru copil să nu poată fi supuse executării silite. Prin urmare, aceste mijloace financiare nu vor putea fi utilizate pentru achitarea unor datorii.
După adoptare, modificările legislative vor intra în vigoare la trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
Începând cu 1 iulie, vârsta standard de pensionare pentru femei va fi de 62 de ani
Agenda evenimentelor, miercuri, 1 iulie
Ministra Natalia Plugaru: compensațiile la energie vor fi acordate și în următorul sezon rece
Vremea caniculară se menține miercuri. Maxime de până la +36 de grade Celsius, prognozate de meteorologi
Grav accident rutier la Leova: un copil de 13 ani a decedat
Alte cinci cazuri de escrocherii telefonice, raportate la poliție: prejudiciul depășește 400 de mii de lei
Focar de toxiinfecție alimentară în Chișinău: la 12 pacienți a fost confirmată infecția cu salmonella
CNAS a transferat 73 de milioane de lei pentru finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna iulie
Intoxicații alimentare în rândul unor angajați ai MAE după o recepție diplomatică la Chișinău
Testele a șase candidați la examene au fost anulate, după depistarea unor intervenții efectuate după susținerea probelor
Comisia de Evaluare a procurorilor organizează o nouă rundă de audieri
Serviciile de chimioterapie vor fi disponibile și la Spitalul Raional Ștefan Vodă
SATUL EUROPEAN // Locuitorii comunei Zîrnești beneficiază de apă potabilă și un spațiu public modernizat
Evaluarea integrității instituționale la MoldATSA: CNA a identificat vulnerabilități în domeniul recrutării, achizițiilor publice și gestionării resurselor financiare
FOTO // Lucrările de reparație a drumului R26 între Zaim și Căușeni au ajuns la 76%
Premierul Alexandru Munteanu și Sanna Marin, consilieră strategică în cadrul Institutului Tony Blair, în dialog despre sprijinirea reformelor europene în Republica Moldova
FOTO // Prima plantație din Programul Național de Împădurire dă rezultate
Furnizorii de comunicații electronice vor fi obligați să verifice și să blocheze apelurile suspecte
Subvenții pentru fermieri: circa 54 de milioane de lei, autorizate spre plată în luna iunie
Persoanele condamnate pentru infracțiuni împotriva copiilor nu vor putea ocupa funcții care implică interacțiunea cu minorii
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Sanna Marin, fosta Prim-ministră a Republicii Finlanda
Republica Moldova și România își extind cooperarea pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură
Parlamentul va înăspri regulile pentru condamnații care încearcă să fugă din țară
Geniștii militari au neutralizat 21 de obiecte explozive rămase din perioada celui de-al Doilea Război Mondial
Ex-premierul Dorin Recean, precizări despre rolul său la MoldATSA: „Am mers acolo cu o responsabilitate bine definită – restructurarea întreprinderii”
Record pe bursa energiei electrice: 542 MWh tranzacționați într-o singură zi, echivalentul a circa 4% din consum
Serviciul Vamal anunță trafic intens de călători în postul Giurgiulești - Galați
Orașul Ialoveni și satul Sociteni au decis să se unească pentru o primărie mai puternică: suplimente de 54 de milioane de lei oferite de Guvern
Cod galben de caniculă, emis de meteorologi: temperaturile vor urca până la +34 de grade Celsius
Toxiinfecție alimentară în Chișinău. Ministrul Sănătății, Emil Ceban: „ANSP desfășoară o anchetă epidemiologică pentru stabilirea focarului”