ro
Societate
21 Octombrie, 2025 / 01:34
/ Acum 7 ore

Peste 360 de blocuri sanitare modernizate în școli, cu o investiție de circa 60 de milioane de lei

Circa 60 de milioane de lei au fost investite în ultimii trei ani în modernizarea a peste 360 de blocuri sanitare din școli, în cadrul Programului de îmbunătățire a condițiilor de igienă și sanitație în instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal, informează MOLDPRES.

Programul a fost inițiat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat din bugetul de stat, cu sprijinul autorităților publice locale, iar implementarea proiectelor este monitorizată de specialiștii Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL).

Renovările includ atât modernizarea infrastructurii existente, cât și crearea unor condiții optime de igienă și siguranță pentru elevi, profesori și întreg personalul didactic.

În total, în anul 2025, în cadrul acestui Program, sunt reabilitate 125 de blocuri sanitare din 22 de școli din țară. Proiectele vizează și construcția unor rețele inginerești de alimentare cu apă și canalizare, pentru a asigura un mediu educațional sănătos pentru peste 18 mii de copii și circa 1800 de angajați.

Printre instituțiile beneficiare se numără 12 licee și gimnazii din municipiul Chișinău, precum și instituții din raioanele Hâncești, Orhei, Strășeni, Ialoveni, Soroca, Florești, Ștefan Vodă, Râșcani, Cahul și Cimișlia. Valoarea totală a investițiilor din bugetul de stat pentru anul 2025 este de peste 25,3 milioane de lei.

Una dintre instituțiile beneficiare a programului în acest an este Liceul Teoretic „Mihai Marinciuc” din capitală. Proiectul a inclus modernizarea completă a celor cinci blocuri sanitare, oferind condiții mai bune de igienă pentru elevi și cadrele didactice. Pentru implementarea acestui proiect, din bugetul de stat, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), au fost alocați peste 850 de mii de lei.

Totodată, în anul 2024, au fost implementate alte 18 proiecte de modernizare a blocurilor sanitare în 18 instituții școlare, pentru care au fost alocate peste 16,8 milioane de lei  din bugetul de stat. Astfel, doar în cadrul ediției din 2024, au fost reabilitate 141 de blocuri sanitare, oferind acces la condiții mai bune de igienă pentru aproximativ 12870 de copii și circa 1280 de angajați.

De asemenea, în anul 2023, au fost implementate alte 21 de proiecte similare, în tot atâtea școli din țară. În total, în 2023, au fost reabilitate 95 de blocuri sanitare, contribuind la crearea unui mediu școlar adecvat pentru 3800 de elevi și peste 660 de angajați. Valoarea investiției alocate pentru aceste proiecte, din bugetul de stat, prin FNDRL a fost de 17,5 milioane de lei.