ro

 

Societate
28 Mai, 2026 / 17:09
/ 25 Martie, 2026

VIDEO // Peste 650 de permise de conducere au fost anulate după fraude la examenele auto. Rezultatele anchetei ASP privind fraudele din sistem

Agenția Servicii Publice (ASP) a anulat 652 de permise de conducere obținute în mod fraudulos, în urma unei investigații extinse care a vizat centrele de examinare din municipiile Bălți și Edineț. Rezultatele au fost prezentate astăzi în cadrul unei conferinţe de presă, unde conducerea ASP a calificat procesul drept „cea mai amplă procedură administrativă desfășurată până în prezent pentru combaterea corupției în sistemul de obținere a actelor auto din Republica Moldova”, transmite MOLDPRES.

Potrivit instituției, acțiunea a fost inițiată la sfârșitul anului 2025, după identificarea unei scheme complexe de fraudare, în special a probei teoretice. Din cele 663 de proceduri administrative declanșate, 652 s-au soldat cu retragerea dreptului de a conduce.

Directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, a declarat că întreaga procedură s-a desfășurat în conformitate cu legislația în vigoare.

„Avem o procedură sută la sută legală, conform prevederilor Codului Administrativ. Persoanele vizate au dreptul să conteste decizia noastră în instanța de judecată”, a precizat acesta.

Oficialul a subliniat că măsura are drept scop principal creșterea siguranței rutiere.

„Nesiguranța în trafic duce la decese și traumatisme. În Republica Moldova suntem cu peste 50% peste media europeană la numărul de decese în urma accidentelor rutiere. Dacă acest proces a salvat cel puțin o viață, noi considerăm că a meritat tot efortul”, a relevat Eşanu.

Toate persoanele vizate au avut posibilitatea de a susține din nou, gratuit și imediat, proba teoretică. Din aproximativ 200 de cetățeni care s-au prezentat la agenție, doar cinci au acceptat să repete examenul, iar dintre aceștia doar trei au reușit să-l promoveze, păstrându-și permisul de conducere.

Detalii despre mecanismele de fraudare au fost oferite de reprezentanții comisiei de examinare.

„Printre indici care au demonstrat fraudarea se numără susținerea examenului teoretic în limba rusă de către persoane care nu puteau citi în această limbă, precum și schimbarea deliberată a domiciliului, exclusiv pentru a susține proba în municipiul Bălți. De asemenea, s-a constatat utilizarea mijloacelor speciale, cum ar fi camerele ascunse și echipamente audio”, a explicat Iacov Zavtur, membru al comisiei.

Potrivit ASP, în cadrul audierilor, zece persoane și-au recunoscut vina, confirmând utilizarea echipamentelor tehnice pentru promovarea examenului. Trei dintre acestea au declarat că au plătit între 500 și 600 de euro unor intermediari pentru a obține permisul.

Investigația a vizat nu doar candidații, ci și personalul implicat în procesul de examinare. Patru angajați cu funcții de supraveghere au fost demiși, fiind responsabili de monitorizarea sălilor în perioada în care au avut loc fraudele.

Pentru sprijinirea anchetelor penale, Agenția Servicii Publice a transmis către Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție aproape trei terabaiţi de înregistrări video. Aceste materiale documentează modul de operare a rețelelor implicate și sunt utilizate în dosarele aflate în curs de examinare.

Datele prezentate arată că fenomenul nu este unul izolat. De la începutul anului 2025, peste 300 de permise de conducere au fost anulate pentru fraudă, iar instituția a anunțat anterior că aproximativ 700 de cazuri sunt investigate. Deciziile au fost contestate în instanță în 56 de situații, iar în cazurile soluționate până în prezent, instanțele au dat câștig de cauză Agenției Servicii Publice.

Reprezentanții instituției au reiterat că mecanismele de control au fost consolidate în ultimul an, inclusiv prin dotarea sălilor de examinare și a vehiculelor cu sisteme video performante, monitorizarea strictă a procesului și interzicerea utilizării telefoanelor mobile de către examinatori în timpul probelor.

Totodată, Agenția Servicii Publice a menționat că este analizată și o inițiativă legislativă care ar putea introduce sancțiuni suplimentare, inclusiv interdicția de a susține examenul auto timp de un an pentru persoanele depistate că fraudează probele.

Instituția a reiterat angajamentul de a menține un proces de examinare transparent și corect, în contextul în care rata medie de promovare reală a probei teoretice este de aproximativ 37%, potrivit datelor oficiale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 ore

VIDEO // Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, îndeamnă absolvenții să își continue studiile în Moldova: „Universitățile din Moldova devin tot mai competitive la nivel european”

/ Acum 7 ore

VIDEO // Schemă de spălare de bani de peste 10 milioane lei descoperită prin „vouchere fictive”. 39 de percheziții la o companie legată de un subiect sancționat internațional

/ Acum 7 ore

Noi locuri vacante în sistemul judecătoresc: CSM scoate la concurs funcții în mai multe instanțe

/ Acum 7 ore

DOC // Datele privind emisiile de gaze cu efect de seră vor fi verificate de experți independenți

/ Acum 8 ore

ANOFM extinde sprijinul pentru cei care caută un loc de muncă. Peste 9.000 de persoane au fost angajate de la începutul anului

/ Acum 8 ore

DOC // Două instituții din Moldova vor reprezenta țara la Uniunea Internațională pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante

/ Acum 10 ore

Agenda evenimentelor, joi, 28 mai

/ Acum 20 ore

Meteorologii prognozează pentru joi precipitații de scurtă durată și cer variabil

/ Acum 20 ore

Drumarii din nordul țării au intervenit pe mai multe trasee naționale după căderi de arbori și crengi

/ Acum 20 ore

Republica Moldova și Grecia vor să dezvolte proiecte comune în turism și cultură

/ Acum 20 ore

Anatolie Nosatîi: Un nou radar ar putea deveni funcțional chiar în prima lună de vară

/ Acum 22 ore

VIDEO // Oamenii legii vin cu avertizări pentru șoferi: adaptați viteza la condițiile de drum. Trafic perturbat în nordul țării după ce un copac a căzut pe carosabil la Rediul Mare

/ Acum 23 ore

Verificări de integritate reluate pentru doi judecători din Chișinău și Orhei

/ Acum 23 ore

Moldova avansează pe calea integrării europene: vor fi create două platforme de dialog cu UE