Poliția semnalează imixtiuni în investigarea dispariției adolescentei din Râșcani: „Cazul a ajuns de rezonanță publică fiind bazat pe date eronate”
Cazul minorei din raionul Râșcani a ajuns de o rezonanță publică mare fiind bazat pe date eronate și fiind expus la maxim un copil, fapt care va fi documentat prin prisma legii. Precizările au fost făcute astăzi de Inspectoratul General al Poliției (IGP), comunică MOLDPRES.
IGP a subliniat că, în cast caz, toate circumstanțele ar fi fost clare mult mai devreme, imediat ce minora a fost adusă acasă, dacă „activista Diana Cibotari nu ar fi făcut imixtiune în activitatea polițiștilor”.
„Respectiva persoană a interzis atât fetei, cât și băiatului, care a condus-o acasă și care a fost prezent pe tot parcursul nopții, să discute cu polițiștii. Mai mult, aceasta intervenea de fiecare dată când oamenii legii încercau să vorbească cu copiii, invocând faptul că sunt minori. Astfel, acest caz a ajuns de o rezonanță publică mare, fiind bazat pe date eronate și fiind expus la maxim un copil, fapt care va fi documentat prin prisma legii”, a anunțat IGP.
O minoră de 15 ani a fost anunțată ieri dispărută, după ce a fost urcată de tatăl său, la Corlăteni, raionul Râșcani, într-un automobil de ocazie, cu destinația Chișinău, unde, conform declarațiilor acestuia, la Gara de Nord urma să o întâlnească mama.
Oamenii legii au stabilit că adolescenta și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său. Tânărul este persoana care, ulterior, a condus-o acasă și a indus în eroare oamenii legii prin declarațiile făcute, susținând că ar fi găsit-o în raionul Orhei.
În urma expertizei, medicul-legist nu a depistat urme caracteristice violenței și nici leziuni cu caracter sexual pe corpul minorei. Totodată, investigațiile medicale au depistat prezența Tramadolului - opioid sintetic cu acțiune centrală, în probele biologice colectate de la minoră. În baza actelor emise de poliție, pe acest caz au fost dispuse și alte investigații. De asemenea, adolescenta și familia acesteia beneficiază de asistență psihologică și suport specializat.
- Ministra Natalia Plugaru, cu referire la minora dispărută din Râșcani: „Specialiștii din domeniul social vor monitoriza starea copilului pentru a oferi asistență psihologică și suport specializat”
- Ministerul Sănătății: „Investigațiile medicale au depistat prezența Tramadolului în probele biologice colectate de la minora din raionul Râșcani”
- IGP oferă noi detalii în cazul adolescentei dispărute din Râșcani: „Minora și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său”
Agenda evenimentelor, miercuri, 27 mai
Meteorologii prognozează pentru miercuri precipitații de scurtă durată și cer variabil
FOTO // Programul EU4GenderEquality. Circa 3 000 de persoane, implicate în inițiative de promovare a egalității de gen și prevenire a violenței
Procurorul Liliana Partole a fost audiată de Comisia de evaluare
FOTO // Intervenții la Strășeni, Criuleni, Călărași și Ungheni. Angajații IGSU fortifică digurile de protecție în zonele cu risc de inundații
O femeie a fost readusă la viață după un stop cardiac. Intervenție salvatoare a echipei de pe ambulanță din Mereni
Bursele studenților vor fi majorate din 1 septembrie
IGP a înregistrat 19 cazuri de escrocherii. Cetățenii, îndemnați să nu transmită bani persoanelor necunoscute
Republica Moldova și Slovacia își extind cooperarea în domeniul apărării
ANSP: risc scăzut pentru Republica Moldova în contextul focarelor de Ebola
„Restart în educație”, un nou model de guvernanță pentru școli. Ministrul Dan Perciun: „Ne propunem să creăm o legătură mult mai clară între politicile Ministerului Educației și ceea ce se întâmplă efectiv în școli”
FOTO // Institutul Mamei și Copilului a fost dotat cu echipamente medicale moderne
DOC // Raport: Reforma justiției avansează, 60% dintre judecătorii supuși vettingului au fost evaluați
Crește numărul beneficiarilor de tratamente compensate. Circa 169 de mii de persoane au beneficiat în aprilie de medicamente și dispozitive compensate
Ministrul Dorin Junghietu, la Forumul Național al Construcțiilor Eficiente Energetic: „Fiecare leu investit în eficiență energetică produce un efect economic semnificativ”
Circa 70 de gospodării au fost afectate de inundațiile provocate de ploile puternice. Pagubele urmează a fi estimate
CEC a aplicat sancțiuni unor funcționari din cadrul birourilor electorale constituite la alegerile locale noi din 17 mai
Moldova își extinde prezența diplomatică în Regatul Unit. Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester
Parlamentarii ungari au votat împotriva ieșirii din Curtea Penală Internațională, dorită de Orban
Cod galben de instabilitate atmosferică. În țară se prevăd ploi cu descărcări electrice și grindină
VIDEO // Echipa de fotbal Levski Trakia primește sprijin financiar de la ARBOM și planuri pentru un stadion modernizat
Cristian Jardan: „Nu interzicem artiști, dar nu recomandăm concertele celor care susțin războiul”
Compensațiile la energie vor fi menținute și în următorul sezon rece
Ministra Daniella Misail-Nichitin îndeamnă cetățenii să fie prudenți și să nu răspundă solicitărilor escrocilor: „Evitați să transmiteți date bancare sau coduri SMS”
Ministra Agriculturii, după protestul fermierilor: „Voi continua să pun accent pe dialog, pentru a identifica soluții la toate revendicările”
Guvernul simplifică recunoașterea actelor de studii și a calificărilor obținute în străinătate
Moldovenii care muncesc în Slovacia vor beneficia de pensii
Președinta Sandu a discutat cu parlamentari austrieci despre parcursul european al Moldovei și extinderea cooperării bilaterale
Ministrul Apărării denunță o campanie de denigrare
Carburanții se ieftinesc: prețul motorinei scade sub pragul de 29 de lei