
Proceduri simplificate la traversarea postului Costești-Stânca. Serviciul Vamal și IGPF vor aplica, în regim pilot, modelul european de control unic la frontieră
Republica Moldova aplică, în premieră, modelul european de control unic la frontieră, bazat pe cooperare interinstituțională. Serviciul Vamal și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) au lansat astăzi proiectul-pilot privind delegarea competențelor în punctul de trecere a frontierei de stat Costești–Stânca, care reprezintă o inițiativă strategică pentru modernizarea managementului frontierei naționale, informează MOLDPRES.
Implementarea proiectului, planificată pe o perioadă de 12 luni, are drept scop optimizarea timpilor de traversare, simplificarea procedurilor și creșterea eficienței operaționale, în beneficiul cetățenilor, al mediului de afaceri și al statului.
Lansarea oficială a avut loc în punctul de trecere a frontierei de stat Costești–Stânca, fiind marcată prin semnarea Ordinului comun privind aprobarea Instrucțiunilor interinstituționale, act care stabilește un cadru clar de responsabilități și o delimitare transparentă a atribuțiilor între cele două autorități.
„Acest proiect reprezintă un exemplu clar de cooperare instituțională eficientă și de modernizare prin acțiune. Delegarea competențelor la punctul de trecere Costești–Stânca reflectă încrederea reciprocă între autorități, dar și capacitatea noastră de a implementa modele europene de management al frontierei. Este o etapă importantă în consolidarea profesionalismului, optimizarea proceselor și oferirea unor servicii publice moderne și predictibile”, a declarat directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub.
De asemenea, evenimentul a inclus predarea și primirea echipamentelor necesare pentru control, de la IGPF către Serviciul Vamal, precum și demonstrarea practică a noilor proceduri, inclusiv autentificarea utilizatorului desemnat din cadrul Serviciului Vamal în Sistemul Informațional Integrat al Poliției de Frontieră (SIIPF) și înregistrarea mijloacelor de transport și a conducătorilor auto în sistem.
În prealabil, funcționarii vamali au fost instruiți cu privire la aplicarea noilor proceduri și la exercitarea competențelor preluate de la Poliția de Frontieră, pentru a asigura o implementare uniformă și eficientă a procesului.
Rezultatele proiectului vor fi evaluate după primele șase luni de aplicare, iar experiența acumulată va servi drept fundament pentru extinderea modelului în alte puncte de trecere a frontierei.
Meteorologii anunţă pentru vineri cer noros și ploi slabe izolate
Universitățile din Moldova, tot mai atractive pentru studenții străini. Număr record de înscrieri în acest an
Râul Răut sub alertă ecologică: niveluri record de poluare și pericol sanitar în zona Orheiului Vechi
Două Grupuri de Acțiune Locală vor integra dimensiunea Diaspora, Migrație și Dezvoltare în strategiile lor de dezvoltare
VIDEO // Zeci de percheziții și documente false au fost ridicate într-o operațiune anti-trafic coordonată de Europol
Președintele organizației „Șor” Florești va ajunge în fața instanței pentru complicitate la finanțare ilegală de milioane
CSM a lansat concurs pentru trei funcții vacante de judecător la Curtea de Apel Centru
Lecții interactive în școli: profesorii vor putea utiliza simulări 3D, jocuri educaționale și conținut digital animat
SATUL EUROPEAN // Infrastructură pietonală modernă pentru elevii din satul Văratic, raionul Râșcani
DOC // Distincții de stat pentru personalități din cultură, sport, educație, medicină și știință. Șefa statului Maia Sandu a semnat decretul prezidențial
GALERIE FOTO // Decernarea Premiului Național 2025
Președinta Maia Sandu va participa la cea de-a 35-a aniversare a Comisiei de la Veneția
Aplicarea Sistemului EES la frontierele externe ale Uniunii Europene. MAE prezintă noile reguli de intrare în statele UE
Igor Grosu, pentru AGERPRES: „Procesul de integrare europeană poate contribui la grăbirea soluționării problemei transnistrene”
R. Moldova consolidează cooperarea cu ONU pentru construcția mai multor locuințe accesibile și dezvoltare urbană durabilă
Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale. În Republica Moldova, persoanele pot beneficia gratis de asistență specializată
Orașul Nisporeni are acces modernizat spre instituțiile medicale locale
Concursul CEMT 2026, temporar amânat: ANTA face clarificări pentru operatorii de transport rutier internațional
Oficiul Național al Turismului și ADR Chișinău își unesc eforturile pentru dezvoltarea turismului durabil în capitală
Republica Moldova, partener activ la Forumul Global Gateway 2025: Vladimir Bolea promovează conectivitatea regională și investițiile durabile
Proceduri simplificate la traversarea postului Costești-Stânca. Serviciul Vamal și IGPF vor aplica, în regim pilot, modelul european de control unic la frontieră
Vinurile, gastronomia și cultura Republicii Moldova au fost celebrate la Cercle Royal Gaulois din Bruxelles
Kiev–București, prin Ungheni: un nou tren al prieteniei consolidează legăturile dintre Ucraina, Republica Moldova și România
Peste 12 000 de locuri de muncă, propuse de ANOFM. Chișinău și Bălți, printre localitățile cu cele mai multe posturi vacante
MAE condamnă atacurile masive ale Rusiei asupra Kievului: „Suntem deplin solidari cu locuitorii din Ucraina”