ro

 

Societate
17 Iunie, 2026 / 12:06
/ 26 Aprilie, 2026

Președintele Uniunii Cernobîl avertizează asupra riscurilor avariei din 1986: „La un moment critic e posibilă o nouă reacție nucleară”

Catastrofa nucleară de la Cernobîl continuă să reprezinte un pericol pentru omenire chiar și la patru decenii de la producerea exploziei, afirmă Tudor Căpățână, președintele Uniunii Cernobîl din Republica Moldova. Fostul lichidator avertizează că există în continuare riscuri asociate contaminării radioactive și chiar posibilitatea unor efecte pe termen lung, generate de particulele de praf radioactiv răspândite după accident, transmite MOLDPRES.

„Mulți privesc acest eveniment ca pe unul din trecut, însă consecințele nefaste ale acestei catastrofe continuă să influențeze negativ sănătatea oamenilor și mediul, deși au trecut 40 de ani. Eu nu vreau să sperii pe nimeni, însă cercetările pe care le fac specialiștii cu ajutorul aparaturii instalate pe ambele sarcofaguri indică o situație care nu este bună pentru moment. Tot ce a fost aruncat din sarcofagul distrus în 1986 s-a măcinat și s-a transformat în praf ca praful de pe lume, iar la un moment critic e posibilă o nouă reacție nucleară în lanț care poate deveni al doilea Cernobîl, mult mai strașnic”, a declarat Căpățână la mitingul de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobîl.

Fostul lichidator își amintește că, în 1986, mii de tineri au fost mobilizați și trimiși la Cernobîl fără a fi informați pe deplin despre riscuri. Căpățână susține că particulele radioactive au pătruns în organismul participanților și continuă să aibă efecte asupra sănătății acestora.

„Așa-numitele doze, părticele grele care au nimerit în organismul participanților împreună cu aerul pe care noi l-am respirat s-au cuibărit în toate organele noastre și distrug încet-încet organismul până la moartea fiecăruia dintre noi. În urma acțiunii radiației ionizate asupra omului de la data exploziei și până la 1 aprilie 2026 au decedat 1212 participanți. Ne-au părăsit aproape jumătate din participanți, cazurile de deces s-au majorat în ultimii ani de 5,2 ori. Au rămas în viață pentru moment 1606 participanți. Dintre ei, fiecare al patrulea participant se află țintuit la pat și cu un buchet de boli grave. Acești oameni au fost ridicați noaptea din somn și trimiși în groapa cu radiație de la Cernobîl”, a afirmat Căpățână.

Căpățână a solicitat autorităților să revadă pensia lichidatorilor, care în prezent constituie circa 1600 de lei.

Potrivit datelor oficiale,  peste 3.500 de cetățeni ai Republicii Moldova au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Nucleară de la Cernobîl din 1986. Din totalul participanților, aproximativ 70 erau angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, iar peste 3 000 au fost rezerviști – inclusiv ofițeri chemați de comisariatele militare, dar și alți specialiști. 

Duminică, 26 aprilie, se împlinesc 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, produsă în 1986, când o explozie la reactorul numărul patru a eliberat în atmosferă cantități masive de radiații. Accidentul, considerat până astăzi cel mai grav din istoria energiei nucleare, a generat un nor radioactiv care s-a extins rapid peste mare parte din Europa, afectând milioane de oameni și contaminând vaste suprafețe de teren. Potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite, peste 3,5 milioane de persoane au fost afectate, iar aproximativ 50.000 de kilometri pătrați au fost contaminați.