ro
Societate
18 Iunie, 2025 / 22:35
/ Acum 12 ore

Qatarul este interesat să trimită tineri la studii la Universitatea de Medicină „Nicolae Testemițanu”

Statul Qatar este interesat în stabilirea unei cooperări în domeniul educației medicale, prin integrarea studenților din Qatar la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, mobilități academice și schimb de bune practici. În acest sens, va fi inițiat un acord de parteneriat cu USMF.  Anunțul a fost făcut de ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova, Turki bin Abdulla Zaid Al-Mahmoud, în cadrul unei vizite la universitate, comunică MOLDPRES.

La rândul său, rectorul USMF Emil Ceban a prezentat delegației obiectivele strategice ale universității, punând accent pe internaționalizare, performanță academică și colaborarea internațională. Universitatea are deja peste 120 de parteneriate externe, iar deschiderea către noi colaborări este o prioritate.

„Unul dintre cele mai importante obiective din Strategia de dezvoltare instituțională a USMF „Nicolae Testemițanu” pentru anii 2020–2030 este internaționalizarea, care reprezintă un factor important pentru dezvoltarea continuă și sporirea vizibilității instituționale. Până în prezent, universitatea a încheiat peste 120 de acorduri de colaborare cu parteneri din străinătate și este deschisă extinderii pe această dimensiune. Alt obiectiv pe care suntem permanent concentrați este performanța academică: educația de calitate a studentului, astfel încât să ne ducă faima în lume”, a menționat rectorul.

Rectorul i-a mulțumit ambasadorului pentru interesul manifestat pentru universitatea noastră și a reiterat că „este o onoare să conlucrăm cu Statul Qatar, în special pe segmentul recrutării candidaților la studii”.