ro
Aderare la UE
19 Iunie, 2025 / 01:36
/ Acum 10 ore

Parlamentul European a votat un raport de susținere pentru Republica Moldova

Parlamentul European a adoptat marți, cu o majoritate de 456 de voturi, raportul privind reconfirmarea sprijinului politic al Uniunii Europene pentru Republica Moldova și recunoașterea progreselor semnificative realizate de țara noastră pe calea integrării europene, transmite MOLDPRES.

În raport se menționează angajamentul ferm și constant al autorităților de la Chișinău în promovarea reformelor democratice, consolidarea statului de drept, reformarea justiției și combaterea corupției, în pofida provocărilor interne și externe. Uniunea Europeană salută eforturile Moldovei de a-și alinia legislația la acquis-ul comunitar, în special în domenii precum protecția consumatorului, concurență, mediu și energie.

Documentul evidențiază, de asemenea, reacția rapidă și eficientă a autorităților în fața multiplelor crize generate de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și sprijinul acordat refugiaților.

Raportul condamnă șantajul energetic al Rusiei și sprijină integrarea Moldovei în piața energetică europeană, inclusiv prin implementarea unei strategii în valoare de 250 milioane de euro, menită să reducă povara costurilor energetice și să sporească reziliența sectorului.

Totodată, este recomandată integrarea treptată a Republicii Moldova în piața unică europeană, cu beneficii directe pentru cetățeni, precum reducerea tarifelor la transferurile în euro și extinderea regimului „Roam like at home” (roaming ca acasă).

Raportul reafirmă susținerea deplină a UE pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și pentru soluționarea pașnică a conflictului transnistrean. Este subliniat rolul societății civile, al presei libere și al cetățenilor în avansarea parcursului european al țării.

Potrivit raportului, Moldova a atins un nivel înalt de convergență cu politica externă a Uniunii Europene, iar Planul de Creștere pentru Moldova reprezintă cel mai mare pachet de sprijin financiar oferit până acum de UE țării noastre.