VIDEO // Circa un milion de țigarete, ridicate într-un dosar de contrabandă. Produsele urmau a fi scoase ilegal din țară
Circa un milion de țigarete de marcă autohtonă, depozitate în 100 de cutii, au fost ridicate de ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea procurorilor. Produsele de tutungerie urmau a fi scoase ilegal din țară, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Vamal, pe acest caz au fost efectuate trei percheziții în sudul țării, în cadrul unei cauze penale privind contrabanda cu produse de tutun.
Organele de forțe au ridicat circa 600 000 de lei, care ar proveni din activitatea infracțională, un mijloc de transport presupus a fi utilizat la comiterea infracțiunii, tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru documentarea cazului.
În baza probelor acumulate, s-a constatat că schema ar fi fost pusă la cale de membrii unui grup, dintre care o parte au fost identificați, iar alții sunt în curs de identificare. Pe acest caz, un cetățean moldovean, în vârstă de 38 de ani, este cercetat în stare de libertate.
Oamenii legii întreprind acțiuni procesual-penale în vederea stabilirii circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate la comiterea infracțiunii.
VIDEO // Călărași formează cel mai mare cluster de amalgamare voluntară din Republica Moldova. Consiliul orășenesc a aprobat decizia finală
UPDATE: Traficul la PTF Giurgiulești-Galația fost fluidizat; activitatea se desfășoară în condiții normale
Moldova sunt EU // Tamara Șchiopu, antreprenoarea care construiește punți între Marea Britanie și Republica Moldova
METEO // Sâmbătă cu ploi, duminică cu soare: până la 35 de grade în weekend
Militarii Armatei Naționale vor desfășura antrenamente pentru parada consacrată Zilei Independenței
CNAS organizează o sesiune de informare despre acordarea prestațiilor sociale și serviciile electronice. Cetățenii, invitați să se înscrie la eveniment
Pompele transmise de Guvern către Primăria capitalei pentru stația de captarea a apei de la Vadul lui Vodă au fost instalate și puse în funcțiune
Copiii din diaspora vor beneficia de noi facilități pentru integrarea în sistemul educațional din Republica Moldova
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii și a celor pentru incapacitate temporară de muncă
VIDEO // Șoferii sunt avertizați să respecte restricțiile de circulație pe drumul R3, unde se desfășoară lucrări de reparație
Elevii moldoveni au cucerit trei medalii la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială
Un specialist din diaspora își propune să revină în Republica Moldova pentru a contribui la dezvoltarea registrului naval național
GALERIE FOTO // Diaspora, acasă: Imagini de la cea mai mare reuniune a moldovenilor de peste hotare
Meteorologii au emis Cod galben de pericol de incendiu în întreaga țară până pe 14 august
VIDEO // Circa un milion de țigarete, ridicate într-un dosar de contrabandă. Produsele urmau a fi scoase ilegal din țară
Șefa statului condamnă o nouă încălcare a spațiului aerian: „Războiul Rusiei ne afectează direct”
Prețuri mai mici la carburanți, anunțate de ANRE: Benzina coboară sub pragul de 30 de lei
Ambasadorul Paun Rohovei: „Republica Moldova și Ucraina au demonstrat performanțe fără precedent în procesul de integrare europeană”
Un bărbat, reținut de CNA. Ar fi cerut 30 000 de euro pentru eliberarea unei persoane condamnate
Președinta Maia Sandu, despre explozia de la Crocmaz: „Rusia este cea care duce războiul de agresiune în Ucraina și poartă întreaga vină pentru pericolul adus la casele oamenilor noștri”
Peste 370 de mii de investigații medicale de înaltă performanță, finanțate de asigurarea obligatorie în prima jumătate a anului
Ucraina și R. Moldova marchează 35 de ani de Independență. Ambasadorul Paun Rohovei: „Am demonstrat tuturor că suntem rezistenți și știm să ne punctăm prioritățile pentru viitor”
VIDEO // Administratorul unei companii a fost reținut într-un caz de escrocherie și insolvabilitate intenționată de 5 milioane de lei în domeniul agricol
Fermierii afectați de seceta din 2025 primesc sprijin financiar de peste 1.400 de lei pentru fiecare hectar
Serviciul Vamal a încasat peste 847 de milioane de lei în ultima săptămână
Un bărbat a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce și-a stropit fosta soție cu acid sulfuric
Republica Moldova testează pentru prima dată screeningul HPV ca metodă primară pentru depistarea cancerului de col uterin
Premierul Vasile Tofan, în dialog cu antreprenorii din Costești: „Costești arată cât de mult poate face o comunitate atunci când există inițiativă, muncă și spirit antreprenorial”
Premierul Vasile Tofan a participat la Festivalul „Diaspora Acasă” din Costești
FOTO, VIDEO // Pompierii moldoveni au intervenit la lichidarea focarelor de incendiu în apropiere de Thessaloniki. Misiunea a durat cinci ore