ro

 

Societate
20 Ianuarie, 2026 / 13:37
/ Acum 3 ore

VIDEO // Guvernul anunță lansarea reformei administrației publice locale și demararea consultărilor publice

Guvernul Republicii Moldova a anunțat inițierea reformei administrației publice locale și lansarea unui amplu proces de consultări publice, transmite MOLDPRES

Într-o postare, șeful Cancelariei de Stat, Alexei Buzu, a afirmat că reforma are drept obiectiv crearea unor localități mai dezvoltate, primării mai puternice și servicii publice mai bune, mai aproape de cetățeni. Alexei Buzu a subliniat că procesul va fi unul complex și că autoritățile sunt conștiente de îngrijorările existente, motiv pentru care Guvernul îndeamnă cetățenii, primarii și societatea civilă să participe activ la elaborarea schimbărilor.

Șeful Cancelariei de Stat a precizat că pregătirea reformei va avea patru etape: organizarea consultărilor publice largi, prezentarea conceptului reformei, desfășurarea discuțiilor cu cetățenii pe parcursul primăverii și, ulterior, elaborarea și aprobarea pachetului legislativ în Parlament, în toamnă. Prima etapă, considerată esențială, este cea a consultărilor, în urma cărora va fi stabilită forma finală a reformei.

În următoarele săptămâni, Guvernul urmează să discute cu primarii, experții, autoritățile raionale și locale, precum și cu reprezentanții societății civile. În paralel, autoritățile vor încuraja amalgamarea voluntară a primăriilor, prin simplificarea procedurilor, alocarea de resurse financiare suplimentare și oferirea de susținere operațională și ghidare.

Alexei Buzu a menționat că reforma nu presupune dispariția satelor, ci unirea primăriilor, iar în localitățile unde administrația va fi relocată vor fi create centre de prestare a serviciilor. Acestea vor integra asistenți sociali, lucrători sociali, polițistul de sector și un facilitator comunitar, astfel încât cetățenii să poată obține documentele necesare într-un singur punct, prin ghișeu unic.

Autoritățile susțin că beneficiile reformei vor consta în mai mulți bani direcționați către proiecte și servicii publice și în reducerea cheltuielilor pentru birocrație, cu scopul final de a îmbunătăți nivelul de trai atât în satele îndepărtate, cât și în orașe. Informațiile au fost prezentate de șeful Cancelariei de Stat, Alexei Buzu, într-o postare publică.


 
Ultimele Știri
/ Acum 18 ore

Oficiul Medicilor de Familie din Badicul Moldovenesc a fost renovat

/ Acum 19 ore

Drumarii au intervenit pe traseele naționale pentru deszăpezire și combaterea lunecușului. Peste 12 tone de sare au fost împrăștiate

/ Acum 20 ore

Focar de gripă aviară, confirmat la Telenești. Au fost aplicate restricții pentru o perioadă de 30 de zile

/ Acum 21 ore

Doi foști șefi de la MAI și Dorin Damir au fost condamnați la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive

/ Acum 22 ore

Ministerul Sănătății repartizează 181 de tineri medici în sistemul public. Emil Ceban către rezidenți: „Profesionalismul vostru va consolida sistemul de sănătate”

/ Acum 22 ore

Șefa statului Maia Sandu, mesaj de condoleanțe familiilor victimelor accidentului feroviar din Spania: „Țara noastră este alături de poporul spaniol”

/ Acum 23 ore

Patru cetățeni nepalezi, depistați muncind ilegal la o fermă din Nisporeni

/ Acum 23 ore

Polițiștii au denunțat 46 de tentative de corupere de la începutul anului

/ Acum 23 ore

VIDEO // Un bărbat din capitală, reținut pentru trafic de droguri. Valoarea substanțelor narcotice ajunge la peste 300 000 de lei

/ Acum 23 ore

VIDEO // Sute de kilograme de detergenți contrafăcuți au fost ridicați de poliție de la un locuitor al capitalei

/ Acum 23 ore

Un lot de biscuiți neconformi, depistat de ANSA

/ Acum 1 zi

Peste 50 de persoane au ajuns în weekend la urgență din cauza ghețușului

/ Acum 1 zi

Speakeru Igor Grosu, mesaj de condoleanțe familiilor victimelor tragicului accident feroviar din Spania: „Deplângem viețile pierdute și sperăm la recuperarea rapidă a celor răniți”

/ Acum 1 zi

Două persoane au murit în incendii în raionul Călărași și orașul Cahul