Ziua Unirii Principatelor, sărbătorită la Iași. Republica Moldova este reprezentată de o delegație a primarilor
Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită astăzi la Iași. În capitala unității naționale, vor fi organizate o serie de evenimente dedicate acestui moment istoric. Potrivit primarului de Iași, Mihai Chirica, la manifestări va fi prezentă și o delegație din Republica Moldova, formată din primari înfrățiți cu municipiul Iași, reafirmând legăturile strânse dintre cele două maluri ale Prutului, relatează MOLDPRES.
„Trebuie să demonstrăm tuturor că România este o țară unită. Să arătăm, în special rușilor, că Moldova poate aduna energie, chiar și de pe malul stâng al Prutului. Putem fi împreună, știm să ne iubim țara și, indiferent cum se uită către noi, atunci când va fi cazul, le vom arăta că putem fi uniți și puternici. Chiar dacă România nu poate fi la fel de puternică ca o mare putere, putem demonstra că suntem împreună”, a declarat Mihai Chirica.
Evenimentele dedicate Zilei Unirii Principatelor Române vor începe la ora 12:00, cu un spectacol folcloric intitulat „Noi suntem români”, susținut de elevi de la Palatul Copiilor din Iași și ansambluri folclorice locale. Momentul artistic va fi completat de recitalul interpretei Margareta Clipa.
Ceremonia oficială va începe la ora 15:00, fiind marcată de prezența unor înalți demnitari ai statului român. Potrivit declarațiilor edilului de la Iași, la eveniment este așteptat președintele Nicușor Dan, alături de ministrul Apărării Naționale și șeful Statului Major. Programul va include intonarea Imnului Național, oficierea serviciului religios de către reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și ai Episcopiei Romano-Catolice de Iași, alocuțiuni oficiale și depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Manifestările se vor încheia cu tradiționala Horă a Unirii, programată în jurul orei 16:00, urmată de continuarea spectacolului folcloric susținut de artiști renumiți precum Veta Biriș și Ion Paladi, simbolizând legătura dintre Ardeal, Moldova și Basarabia. Seara se va încheia la ora 18:00, cu retragerea cu torțe a militarilor pe traseul Piața Unirii – Palatul Culturii.
În cadrul sărbătorii, două dintre cele mai recente premiere ale Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău vor fi prezentate publicului din Iași. Spectacolele „Patimile după Iov” și „Richard al III-lea” vor urca pe scena Teatrului Național din Iași pe 24 și 25 ianuarie, în cadrul proiectului tradițional „ReUniuni Teatrale”, dedicat promovării identității și limbii române și consolidării legăturilor culturale dintre cele două maluri ale Prutului.
Ziua Unirii Principatelor Române, este sărbătoare publică în România, celebrată anual pe 24 ianuarie. Aceasta marchează unirea Moldovei și Țării Românești, realizată la 24 ianuarie 1859 prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate. Evenimentul este considerat primul pas către formarea unui stat român unitar, proces încheiat simbolic la 1 decembrie 1918, când Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a decis unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României.
Sărbătoarea a fost adoptată oficial de Parlamentul României în 2014: mai întâi de Senat (2 iunie), apoi de Camera Deputaților (3 decembrie), iar președintele României a semnat decretul de promulgare pe 16 decembrie 2014. Legea nr. 171/2014 prevede că autoritățile centrale și locale pot sprijini manifestările culturale și artistice dedicate acestei zile. Din 2016, Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie este nelucrătoare în România.
CNAS finanţează indemnizațiile pentru familiile cu copii
ARBOM: Tinerii din Albota de Jos primesc „Cercul Tineretului” - un spațiu digital pentru implicare civică activă
DOC // MEC va fi responsabil de elaborarea normelor financiare pentru activitățile de tineret. Modificările, publicate în Monitorul Oficial
O companie aeriană lansează curse din Chișinău spre orașul Stuttgart din Germania
Caz de tăiere ilegală de arbori, depistat la Ocnița de Poliția de Frontieră
Japonia oferă un grant de peste 50 de mii de dolari pentru modernizarea Centrului de Sănătate din Anenii Noi
Circulația pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de iarnă. Drumarii au intervenit în mai multe raioane
Ceață densă pe mai multe drumuri din țară. Poliția îndeamnă șoferii la prudență
Agenda evenimentelor, vineri, 23 ianuarie
Finanțare bugetară de 1,1 miliarde de lei pentru universități în 2026
Meteorologii prognozează pentru vineri lapoviță și ninsoare. Pe drumuri se va forma ghețuș
Sănătatea și siguranța copiilor, printre prioritățile Președinției în anul 2026
Drona depistată la Crocmaz a fost dezamorsată. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: „Apăratul de zbor era funcțional și avea circa 50 de kg de explozibil la bord”
UPDATE // Poliția, despre drona căzută Crocmaz: „Este exclus orice pericol pentru cetățeni”
Două localități din R.Moldova și România au semnat acordul de înfărțire în ajunul Micii Uniri
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 24 ianuarie
METEO // Vreme predominant noroasă și precipitații slabe în weekend
Mai multă transparență legislativă la Parlament: echipamentul pentru transmisiunile live va fi modernizat cu sprijinul Elveției
Pe traseele din țară se circulă în condiții de ceață. Poliția avertizează șoferii să circule cu prudență
Trafic intens de călători la postul Costești, pe sensul de ieșire din țară
Ministrul Energiei oferă clarificări privind calitatea motorinei comercializate în Republica Moldova
VIDEO // Drumarii desfășoară lucrări de combatere a lunecușului pentru asigurarea circulației rutiere
IGP a solicitat Interpolului anunțarea în căutare a fostului șef al IGP, Alexandru Pînzari, și ex-șefului Direcției 5 din cadrul INI, Valeriu Cojocaru
VIDEO // Gala Sportului 2025. Igor Grosu: „Sunteți cei mai buni ambasadori ai Republicii Moldova”
GALERIE FOTO // Performanțele sportivilor, premiate la Gala Sportului 2025
USMF „Nicolae Testemițanu” a avansat în clasamentul UNIRANKS
Un polițist, condamnat la șase ani de închisoare pentru corupere pasivă
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va întreprinde o vizită oficială în Republica Polonă și la Consiliul Europei
Fostul ministru al Finanțelor, Anatol Arapu, audiat în dosarul „Frauda bancară”, episodul în care este vizat Vladimir Plahotniuc
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la consultările cu organizațiile societății civile: „Ne dorim ca această reformă să fie un proiect național, nu doar un proiect al Guvernului”