ro

 

Sport
27 Iulie, 2026 / 14:56
/ Acum 4 ore

Sportivii moldoveni au cucerit trei medalii de bronz la Campionatele Europene de kaiac-canoe

Sportivii Republicii Moldova au cucerit trei medalii de bronz la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori și U-23, desfășurate la Szeged, Ungaria, confirmând forma bună a lotului național la doar trei săptămâni după rezultatele obținute la Campionatele Mondiale de la Halifax, Canada, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, două dintre medalii au fost obținute de canoistul Mihai Chihaia, care și-a reconfirmat valoarea după cele două clasări pe podium de la Mondiale. Sportivul a cucerit bronzul în proba de canoe simplu pe distanța de 1.000 de metri, pe care a încheiat-o cu timpul de 3:55.135. Ulterior, acesta a urcat din nou pe podium, obținând medalia de bronz și în proba de 200 de metri, cu timpul de 42.883.

Cea de-a treia medalie de bronz pentru Republica Moldova a fost câștigată de tandemul Lev Lunin și Maxim Rogut în proba de kaiac dublu pe distanța de 500 de metri. Echipajul moldovean a încheiat cursa în 1:41.388, fiind devansat de reprezentanții Belarusului, Artiom Vaitseshyn și Heorhi Varazhun, care au obținut aurul cu timpul de 1:39.071, și de echipajul Ungariei, format din Armin Palinkas și Hunor Mayer, medaliat cu argint după un timp de 1:39.985.

Conform MEC, rezultatele de la Szeged confirmă evoluția ascendentă a lotului național de kaiac-canoe. Cu doar trei săptămâni înainte, sportivii moldoveni au urcat pe podium și la Campionatele Mondiale de juniori și U-23 de la Halifax, Canada, unde Mihai Chihaia a cucerit, de asemenea, două medalii de bronz. 


 
Ultimele Știri
/ 26 Iunie, 2026

Republica Moldova găzduiește cea de-a doua etapă a Campionatului European de rugby

/ 26 Iunie, 2026

DOC // Cluburile sportive vor putea atrage investiții private

/ 26 Iunie, 2026

Medalii de aur și bronz pentru Moldova la Campionatul European de kaiac-canoe: Daniela Cociu a devenit campioană europeană

/ 24 Iunie, 2026

Rezultat istoric la tenis de masă pentru Republica Moldova: Alexandra Chiriacova a cucerit medalia de bronz la Campionatele Europene

/ 23 Iunie, 2026

Atleta Andreea Stavila-Grosu a câștigat aurul la Campionatele Balcanice de atletism

/ 22 Iunie, 2026

Performanță pentru echipa feminină de tenis a Republicii Moldova: calificare spectaculoasă după o pauză de 25 de ani

/ 20 Iunie, 2026

Cinci recorduri naționale pentru Republica Moldova la Campionatul Mondial de scufundări în bazin închis

/ 16 Iunie, 2026

Bazinul de înot al Universității de Stat din Moldova se redeschide după renovare

/ 16 Iunie, 2026

GALERIE FOTO // Bazinul de înot al USM, redeschis după renovare capitală

/ 15 Iunie, 2026

Canoistul Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de kaiac-canoe și paracanoe

/ 13 Iunie, 2026

Sportivii moldoveni au cucerit șase medalii la Campionatul Mondial Universitar al sporturilor de contact din Brazilia

/ 11 Iunie, 2026

Reformă în sport: Cluburile sportive vor putea atrage investiții private

/ 11 Iunie, 2026

Spectacolul fotbalistic mondial începe astăzi

/ 11 Iunie, 2026

Luptătoarea Irina Rîngaci a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Universitar din Brazilia