Republica Moldova, lider european la creșterea sosirilor turistice în prima jumătate a anului 2026
Republica Moldova a înregistrat o creștere de 25% a sosirilor turistice internaționale în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Potrivit celui mai recent Barometru Mondial al Turismului, publicat de Organizația Mondială a Turismului (UN Tourism), aceasta este cea mai mare creștere consemnată în Europa în perioada analizată, transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării.
Prin comparație, Grecia și Irlanda au raportat creșteri de câte 15% ale sosirilor turistice internaționale. La nivel mondial, numărul sosirilor internaționale a crescut cu 0,4% în primele șase luni ale anului, în timp ce Europa a înregistrat o creștere de 3%.
„Evoluția este susținută și de datele statistice naționale. În ianuarie-iunie 2026, structurile de primire turistică din Republica Moldova au găzduit 257,3 mii de turiști, cu 15,8% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dintre aceștia, 159,6 mii au fost turiști nerezidenți, care au reprezentat 62% din total. Cele mai mari creșteri ale numărului de turiști cazați au fost înregistrate în hoteluri și moteluri, cu 23,9%, în pensiuni turistice și agroturistice, cu 10,9%, și în structurile de întremare, cu 7,3%”, explică sursa citată.
Datele statistice arată, de asemenea, o creștere de 4,6% a numărului de înnoptări în structurile de cazare, până la 679,9 mii. Printre turiștii nerezidenți cazați în Republica Moldova, cele mai mari ponderi au revenit cetățenilor Ucrainei și României, urmați de cei din Statele Unite ale Americii, Italia, Germania, Turcia, Israel, Polonia și Regatul Unit.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, rezultatele reflectă interesul în creștere pentru Republica Moldova ca destinație turistică și evidențiază importanța continuării investițiilor în infrastructură, promovarea destinației și dezvoltarea unor noi produse și experiențe turistice.
Autoritățile urmăresc valorificarea potențialului turistic prin măsurile prevăzute în Programul de dezvoltare a turismului, cu obiectivul de a crește vizibilitatea și accesibilitatea Republicii Moldova pentru turiștii din țară și de peste hotare.
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei
Republica Moldova va găzdui în premieră o competiție internațională pentru câini de căutare și salvare
VIDEO // Moldova își menține poziția pe piața vinului din Uniunea Europeană
Polonia se alătură Ucrainei și aliaților săi într-un proiect comun de apărare antiaeriană
Creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc astăzi Minunea Sfântului Arhanghel Mihail. Hram în 31 de localităţi din Moldova
Profesorii din Republica Moldova își consolidează competențele de limba română prin participarea la programe de formare desfășurate în universități din România
Lemn extras ilegal și amenzi de 161 950 de lei în luna septembrie. Rezultatele controalelor din fondul forestier
CEC a inclus Partidul Popular Găgăuz în lista formațiunilor care pot participa la alegerile din noiembrie
Dorin Junghietu explică de ce stocurile de securitate nu pot fi folosite pentru reducerea prețului la gaze: „Nu sunt pentru a avea gaze un pic mai ieftine, ci ca să le avem în cazuri excepționale”
Ucraina va primi încă 3,3 miliarde de euro din împrumutul european de 90 de miliarde
Soluţiile pentru sectorul bovinelor, ovinelor și caprinelor, discutate la Consiliul consultativ sectorial de la Ministerul Agriculturii
Reabilitarea unui sector al drumului M1 la Leușeni, scoasă din nou la licitație
FOTO // Casa de Cultură din Cimișlia este modernizată printr-un proiect de 27,7 milioane de lei, finanţat de Guvern
Datele Recensământului 2024, valorificate în elaborarea politicilor publice
Un nou lot de vaccin împotriva hepatitei B pentru adulți a fost recepționat la Depozitul național
Estonia va continua să ofere expertiză Republicii Moldova în procesul de aderare la UE
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova