ro

 

Aderare la UE
18 Iulie, 2026 / 11:15
/ 20 Februarie, 2026

Chișinăul se pregătește pentru negocierile tehnice cu UE pe capitolele „Piața internă” și „Relații externe”

Pe marginea Clusterului 2 – Piața internă și Clusterului 6 – Relații externe au fost deschise discuții între instituțiile responsabile și viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov. Întâlnirea a vizat pregătirea negocierilor tehnice pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și consolidarea poziției țării în fața partenerilor europeni, relatează MOLDPRES.

Discuțiile s-au concentrat pe principalele domenii incluse în cele două clustere: libera circulație a mărfurilor, lucrătorilor și capitalului, dreptul societăților comerciale și al proprietății intelectuale, protecția consumatorilor, relațiile comerciale și politica de securitate externă. Ședința a vizat evaluarea stadiului reformelor existente, identificarea măsurilor necesare și elaborarea strategiei de prezentare a poziției Republicii Moldova în fața partenerilor europeni.

„Continuăm ședințele preparatorii pentru negocierile tehnice. De această dată, discutăm pe marginea Clusterului 2 – Piața internă și Clusterului 6 – Relații externe. Împreună cu colegii din instituțiile responsabile, am analizat ce avem de făcut în următoarea perioadă și cum să prezentăm mai eficient poziția Republicii Moldova în discuțiile cu Bruxelles. Am abordat reformele prioritare și pașii necesari pentru a ne alinia standardelor europene”, a declarat viceprim-ministra Cristina Gherasimov.

Clusterul 2 – Piața internă se referă la armonizarea legislației și reglementărilor Republicii Moldova cu normele Uniunii Europene în domeniul economic și comercial. Include domenii precum libera circulație a mărfurilor, serviciilor, lucrătorilor și capitalului, dreptul societăților comerciale, proprietatea intelectuală, protecția consumatorilor și concurența. 

Clusterul 6 – Relații externe se concentrează pe politica externă și securitate, relațiile diplomatice și comerciale, politica de apărare și cooperarea internațională. Acest capitol urmărește alinierea Republicii Moldova la standardele UE în materie de securitate, dialog extern și implicare în inițiative regionale și internaționale.


 
Ultimele Știri
/ 08 Iulie, 2026

Parlamentul European cere deschiderea tuturor clusterelor de negociere cu Republica Moldova: raport susținut cu majoritate de voturi

/ 08 Iulie, 2026

VIDEO // Comisara europeană, Marta Kos, a solicitat deschiderea tuturor capitolelor de negocieri privind aderarea Republicii Moldova la UE

/ 08 Iulie, 2026

R. Moldova va prezenta Uniunii Europene poziția privind Clusterul „Relații externe”. Cristina Gherasimov: „Suntem pregătiți pentru acest pas de mai bine de un an”

/ 08 Iulie, 2026

Reformele și negocierile de aderare la UE, discutate cu reprezentanții societății civile

/ 07 Iulie, 2026

Igor Grosu a participat la Conferința președinților parlamentelor țărilor candidate la aderarea la UE: „Atunci când reformele sunt realizate, progresul trebuie recunoscut prin pași concreți”

/ 07 Iulie, 2026

Experți din România și Republica Moldova discută la Chișinău despre reforma justiției

/ 03 Iulie, 2026

Reformele de mediu și integrarea europeană, discutate la reuniunea EU4Green Recovery East de la Paris

/ 02 Iulie, 2026

Agenda europeană a Republicii Moldova, discutată de Cristina Gherasimov cu viceministrul Lituaniei

/ 01 Iulie, 2026

Irlanda preia Președinția Consiliului UE. Cristina Gherasimov: „Le dorim succes prietenilor noștri de la Dublin”

/ 30 Iunie, 2026

Președinția cipriotă a Consiliului UE se încheie. Cristina Gherasimov: „Mulțumim prietenilor de la Nicosia pentru sprijinul acordat țării noastre”

/ 29 Iunie, 2026

Grecia își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova

/ 24 Iunie, 2026

VIDEO // Cristina Gherasimov, în vizită la Berlin. Integrarea europeană și cooperarea cu Germania, pe agenda discuțiilor

/ 22 Iunie, 2026

Summit UE-Moldova // Liderii europeni reafirmă că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană: „Reformele deschid ușa aderării”

/ 22 Iunie, 2026

Programul național „Smart Moldova” va fi implementat cu sprijinul Centrului Comun de Cercetare al UE