Ministrul Finanțelor: „Alinierea la standardele europene nu este doar o cerință a UE, ci un beneficiu pentru cetățeni”
Republica Moldova și-a ales clar direcția europeană, iar toate reformele și standardele naționale trebuie armonizate cu cele ale Uniunii Europene nu doar pentru că acest lucru este cerut de Bruxelles, ci pentru că este în beneficiul direct al cetățenilor. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii „Pe față” de la postul public de televiziune, relatează MOLDPRES.
„În general, nu avem încotro. Aceasta este calea decisă, aleasă de către cetățeni, atât în cadrul referendumului, cât și la ultimele alegeri. Direcția este clară”, a declarat ministrul.
Potrivit lui oficialului, autoritățile își propun să fie pregătite pentru aderare până în anul 2028.
„Angajamentul este ca noi să fim gata de aderare până în 2028 și deja să vedem, în funcție de dinamica Uniunii Europene, când pot lua ei deciziile pe partea lor”, a precizat ministrul.
Referindu-se la domeniul financiar, Andrian Gavriliță a menționat că Republica Moldova înregistrează progrese semnificative și nu are restanțe pentru etapa prevăzută până în decembrie 2025, deși pentru anul 2026 sunt anticipate provocări mai complexe.
„Pe domeniul financiar, cred că stăm destul de bine. Poate chiar să încercăm să ne grăbim și mai mult pe unele domenii decât ne gândeam anterior. Pentru iunie 2026 există subiecte mai dificile, dar nu avem decât să muncim și să ne conformăm”, a spus el.
Ministrul a atras atenția că, în alte sectoare, precum agricultura, volumul de muncă este considerabil mai mare, fiind necesară transpunerea a sute, dacă nu chiar peste o mie de documente europene. Cu toate acestea, el și-a exprimat încrederea că instituțiile sunt pregătite pentru acest efort.
În ceea ce privește responsabilitățile Ministerului Finanțelor, oficialul a subliniat că sunt clar stabilite domeniile ce urmează a fi armonizate, inclusiv politica fiscală, accizele, TVA-ul și managementul finanțelor publice.
„Știm ce avem de armonizat și nu avem decât să ducem la bun sfârșit tot ce trebuie să facem. Nu pentru că «cere UE», ci pentru că așa este mai bine pentru cetățeni”, a conchis ministrul Finanțelor.
Procesul de screening bilateral dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost încheiat la 22 septembrie 2025, la Bruxelles, odată cu analizarea Capitolului 33 – Prevederi financiare și bugetare. Acest capitol a fost coordonat de Ministerul Finanțelor și a reprezentat ultima etapă a evaluării comparative dintre legislația națională și acquis-ul comunitar. Finalizarea screeningului a marcat trecerea Republicii Moldova într-o nouă fază a parcursului european, cea de pregătire pentru deschiderea negocierilor de aderare pe capitole.
Moldova accelerează pregătirile pentru aderarea la UE în domeniul energiei: progrese prezentate la Comitetul Parlamentar de Asociere RM–UE
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Republica Moldova este pregătită să avanseze în negocierile de aderare la UE”
Nicu Popescu, după vizitele de la Stockholm și Oslo: „Țările nordice văd Moldova ca parte a familiei europene”
Comitetul de Asociere UE-Moldova se reunește la Chișinău: negocierile de aderare, pe ordinea de zi
Ministerul Energiei inițiază transpunerea în legislația națională a noului Regulament TEN-E
Republica Moldova și UE, angajament comun pentru protecția mediului și reforme instituționale
Republica Moldova și Ungaria deschid un nou capitol de cooperare agricolă în contextul integrării europene
Republica Moldova și UE discută extinderea cooperării în domeniul apărării
Progresele Republicii Moldova și expertiza europeană, discutate cu oficialii francezi
Moldova crește nivelul siguranței alimentare: partenerii UE–UNIDO confirmă progresul ANSA
UE majorează sprijinul financiar pentru Republica Moldova în bugetul european din 2026
Șase orașe din R. Moldova au primit utilaje pentru intervenții rapide în situații de urgență din partea UE
Parlamentul Republicii Moldova, angajament deplin pentru integrarea europeană. Marcel Spătari: „Suntem într-o cursă contra cronometru, care implică toate autoritățile”
R. Moldova trebuie să dea dovadă de maturitate politică pentru aderarea la UE. Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Este esențial ca majoritatea și opoziția să fie unite în jurul acestui obiectiv”
FOTO // Parcursul european și securitatea regională, discutate de vicepremierul Mihai Popșoi cu partenerii europeni la Haga
La Bender a avut loc ședința experților pe probleme economice și statistice
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Republica Moldova avansează rapid în procesul de integrare pe Piața Unică Europeană”
Ministerul Culturii lansează campania „Hai Acasă de Crăciun” cu peste 40 de spectacole în toată țara. Programul complet al evenimentelor
Agenția Navală clarifică situația domeniului maritim al R. Moldova și rolul Listei Negre a Memorandumului de la Paris
Germania susține reformele Republicii Moldova și pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană
În localitățile Mașcăuți și Sărătenii Vechi vor fi organizate alegeri
În UTA Găgăuzia a fost formată o nouă Comisie Electorală a autonomiei
ANSP: 40 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate a primit un mijloc de transport pentru evaluarea prestatorilor de servicii medicale
Președinta Maia Sandu la Conferința diplomatică pentru instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina: „Dacă agresiunea nu este pedepsită, riscul de noi războaie crește”
Procedura de licitație privind oferirea statutului de producător eligibil mare va fi lansată pe 19 decembrie
FOTO // Guvernul și mediul privat accelerează investițiile strategice în transport și dezvoltare regională. Vladimir Bolea: „Statul nu poate livra singur, iar sectorul privat este un partener strategic”
Trei bebeluși, născuți prematur, au fost externați după 65 de zile de la naștere
Republica Moldova a semnat Convenția privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina
Măsurile de combatere a criminalității organizate pentru asigurarea securității cetățenilor, discutate la Guvern