Moldova accelerează pregătirile pentru aderarea la UE în domeniul energiei: progrese prezentate la Comitetul Parlamentar de Asociere RM–UE
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a participat astăzi la lucrările Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (CPA RM–UE), reuniune deschisă de copreședinții Marcel Spatari și Siegfried Mureșan. Evenimentul a adus la aceeași masă reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova, precum și înalți oficiali ai UE, pentru a evalua stadiul negocierilor de aderare, transmite MOLDPRES.
În cadrul Panelului „Negocierile de aderare ale Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, ministrul Junghietu a prezentat progresul elaborării Poziției de Negocieri pentru Capitolul 15 „Energie”, inclus în Clusterul 4 – Agenda Verde și Conectivitate Sustenabilă, precum și stadiul actualizării Programului Național de Aderare 2026–2029.
Ministrul a evidențiat rezultatele recente, menționând că Raportul Comisiei Europene din 4 noiembrie 2025 confirmă progrese remarcabile în sectorul energetic. Printre acestea se numără alinierea completă la Pachetul pentru Integrarea Energiei Electrice, adoptarea Planului Național Energie și Climă (NECP) și elaborarea planului de acțiuni pentru licitații în domeniul energiei regenerabile și al capacităților de stocare.
Potrivit ministrului, Poziția de Negocieri pentru Capitolul 15 și actualizarea Programului Național de Aderare reflectă angajamentul ferm de a armoniza legislația și politicile naționale cu acquis-ul european.
„Acestea includ modernizarea cadrului strategic, pregătirea licitațiilor pentru proiecte regenerabile, dezvoltarea capacităților de stocare și consolidarea guvernanței în domeniul energiei”, a estimat oficialul.
Dorin Junghietu a prezentat și structura documentului de negociere, inclusiv solicitările de perioade de tranziție și planificarea etapizată a implementării, subliniind obiectivul central: atingerea conformității depline cu standardele europene până la aderare.
„Printre prioritățile strategice ale Moldovei se numără creșterea eficienței energetice, extinderea surselor regenerabile, integrarea pieței naționale cu piețele UE și finalizarea proiectelor de interconectare electrică”, a punctat Junghietu.
Ministrul a informat că Poziția de Negocieri a fost definitivată, aprobată și transmisă Comisiei Europene, iar actualizarea Programului Național de Aderare avansează în ritm susținut, servind drept ghid pentru modernizarea sectorului energetic în anii următori.
„Cele două documente formează o agenda coerentă și ambițioasă, orientată spre consolidarea securității energetice, integrarea piețelor, dezvoltarea energiilor regenerabile, reducerea emisiilor, modernizarea infrastructurii și protecția consumatorilor. În ciuda provocărilor din regiune, Republica Moldova își menține direcția fermă de modernizare și reformă. Ne angajăm să continuăm reformele cu transparență, profesionalism și responsabilitate”, a declarat ministrul Dorin Junghietu în încheierea intervenției sale.
Moment istoric la Bruxelles: Republica Moldova deschide negocierile tehnice pentru ultimele trei clustere de aderare la UE
VIDEO // Republica Moldova pregătește implementarea sistemului IACS pentru gestionarea fondurilor europene în agricultură
VIDEO // MAIA gestionează trei capitole-cheie pentru integrarea agriculturii în piața UE
Biroul pentru Integrare Europeană marchează doi ani de la creare. Cristina Gherasimov: „Demonstrăm că atunci când există voință și crezi în propria țară, nimic nu este imposibil”
VIDEO // Experiența Sloveniei în procesul de aderare la UE, discutată la Chișinău
Parcursul european al Republicii Moldova, discutat de Cristina Gherasimov cu studenți din Franța
Următorii pași în procesul de aderare la UE și evoluțiile de securitate din regiune, discutate de vicepremierul Mihai Popșoi cu Kaja Kallas
Tineri absolvenți din Moldova pot aplica pentru stagiul Blue Book al Comisiei Europene: înscrierile încep pe 16 martie
VIDEO // Dialog strategic UE–Republica Moldova la Bruxelles: progrese în modernizarea transporturilor și apropierea de rețelele europene
Republica Moldova își consolidează cooperarea cu Uniunea Europeană în domeniul transporturilor
Patru ani de la semnarea cererii de aderare la UE. Cristina Gherasimov: „Continuăm să muncim, Moldova poate și merită un destin mai bun, mai demn, mai prosper”
ADR Nord își consolidează dialogul european pentru dezvoltare regională prin stabilirea unui parteneriat cu asociaţia EURADA de la Bruxelles
Modernizarea sistemului național de laboratoare pentru siguranța alimentelor: Chișinăul și Uniunea Europeană au stabilit foaia de parcurs
Evoluțiile pe piața internă și relațiile externe, discutate de vicepremiera Cristina Gherasimov la Bruxelles
Creștinii ortodocși celebrează astăzi Sâmbăta lui Lazăr și se pregătesc pentru Duminica Floriilor
Experți de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit pentru a discuta măsuri urgente de protecție a mediului
Procurorii Alexandru Cernei și Alexandru Morcov au promovat evaluarea externă
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi slabe și cer noros
Atenție, călători! Activitatea postului vamal Leova–Bumbăta va fi sistată temporar
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Creșterea nivelului apei în râul Nistru poate aduce reziduuri petroliere. Intervenim rapid pentru a menține calitatea apei”
Accident grav la Telenești. Un bărbat de 65 de ani a decedat la fața locului
Noi pete petroliere pe râul Nistru. Autoritățile au dispus consolidarea și extinderea barajelor antipoluare
Autoritățile intensifică măsurile de prevenire și intervenție pe Nistru, în contextul unui nou val de poluare anticipat
VIDEO // Droguri de peste 100 000 de lei. Un bărbat din Comrat, reținut pentru distribuirea substanțelor narcotice
Un nou val de pete de produse petroliere, depistat pe râul Nistru. Autoritățile se convoacă într-o ședință de urgență
Adjuncta șefului PA și un procuror anticorupție au fost audiați de Comisia de evaluare
O serie de evenimente dedicate promovării dialogului intercultural vor fi organizate în contextul Zilei Internaționale a Romilor
Premierul Alexandru Munteanu, în ajunul Zilei Salvatorului: „Dincolo de cifre și intervenții, există ceva ce nu poate fi măsurat: încrederea oamenilor că, în cel mai greu moment, cineva va veni”
În Republica Moldova vor fi construite centrale eoliene mari, cu sisteme de stocare a energiei: 16 oferte depuse la licitație
Peste 5 000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse în capitală