ro
Aderare la UE
17 Iunie, 2025 / 02:32
/ Acum 12 ore

Prima rundă de instruiri privind clasificarea carcaselor de carne conform standardelor Uniunii Europene, organizată de ANSA

Prima rundă de instruiri teoretice privind clasificarea carcaselor de bovine şi porcine, conform regulamentelor europene a fost organizată săptămâna trecută la Chişinău, de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în parteneriat cu Autoritatea Țărilor de Jos pentru Siguranța Alimentelor și a Produselor de Consum (NVWA), transmite MOLDPRES.

Evenimentul s-a desfășurat în contextul aprobării Legii nr. 37/2025 privind clasificarea carcaselor de bovine, porcine și ovine - un pas esențial în armonizarea legislației naționale din domeniul industriei cărnii cu standardele Uniunii Europene.

„Instruirea a reunit un număr semnificativ de participanți, printre care reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor; specialiști din cadrul IP Institutul Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară; reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Direcției politici în sectorul zootehnic; cadre didactice de la Facultatea de Medicină Veterinară; reprezentanți ai Colegiului Medicilor Veterinari; operatori din mediul de afaceri din sectorul cărnii; reprezentanți ai Asociației Producătorilor de Carne de Porc. Aceştia au avut oportunitatea de a se familiariza cu noile cerințe legislative, metodele de clasificare și bunele practici europene în domeniul raportării prețurilor și trasabilității în sectorul cărnii”, explică ANSA.

Potrivit sursei citate, evenimentul a oferit o platformă valoroasă pentru schimbul de cunoștințe și întărirea colaborării dintre autorități.

„Prin organizarea acestui atelier, ne reafirmăm angajamentul de a sprijini profesionalizarea continuă a specialiștilor din domeniu și de a contribui la implementarea eficientă a standardelor europene în sectorul zootehnic și alimentar”, rezumă Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.