ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Gheorghe Bălan a avut o întrevedere cu reprezentanţii Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în R. Moldova

18:07 | 26.09.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut o întrevedere cu Neil Martin, Însărcinat cu Afaceri al Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Republica Moldova, şi John Mitchell, Şef-adjunct al Ambasadei, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul pentru reintegrare.

Discuţiile au vizat stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-britanice, dialogul politic între cele două state, domeniile prioritare de cooperare, precum şi aspecte legate de problematica transnistreană.

Vicepremierul a informat despre ultimele evoluţii în procesul de reglementare, subiectele principale care figurează pe agenda dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol şi perspectivele de soluţionare a acestora.

În cadrul întrevederii s-a accentuat importanţa realizării schimbului de experienţă în diverse domenii, prin realizarea vizitelor reciproce, organizarea unor traininguri pentru experţii grupurilor sectoriale de lucru, dar şi necesitatea promovării unor noi proiecte comune menite să consolideze încrederea între locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Folosind ocazia, vicepremierul a apreciat sprijinul substanţial pe care îl acordă Marea Britanie Republicii Moldova în procesul de promovare a reformelor structurale.

La final, oficialii au convenit să menţină un dialog constructiv, axat pe subiecte de interes comun.

(Editor L. Alcază)

img16007635

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!