ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe Andrei Galbur a discutat cu omologii săi din Slovacia și Estonia

09:42 | 09.12.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. În marja celei de-a 23-a reuniune a Consiliului ministerial al OSCE viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut ieri o întrevedere cu Miroslav Lajčák, ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Slovaciei, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

Cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii cu privire la stadiul actual al relațiilor moldo-slovace, situația internă din Republica Moldova şi cea regională. Oficialii au discutat cooperarea în cadrul Grupului de la Vișegrad şi proiectele bilaterale în domeniul asistenţei pentru dezvoltare finanţate de către Slovacia.

De asemenea, Andrei Galbur a avut o întrevedere cu omologul său eston Sven Mikser. Șeful diplomației moldoveneşti l-a felicitat pe interlocutor cu numirea în funcția de șef al diplomației estoniene, exprimînd interesul în continuarea valorificării şi extinderii cooperării bilaterale în domeniile de interes reciproc.

Un subiect distinct de pe agenda întrevederii a vizat procesul de integrare europeană al ţării noastre, inclusiv cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic. În context, ministrul Andrei Galbur a mulţumit pentru suportul constant şi asistenţa pentru dezvoltare oferite Republicii Moldova din partea Guvernului Estoniei, care au nemijlocită contribuţie la implementarea reformelor interne de modernizare a ţării noastre.

(Editor A. Răileanu)

img16009819

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!