ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului a avut o întrevedere cu Ambasadorul Federaţiei Ruse în R. Moldova

12:27 | 09.02.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 9 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu Farit Mukhametshin, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, informează MOLDPRES citînd Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

În cadrul întrevederii părțile au abordat subiecte privind evoluția relațiilor de colaborare moldo-ruse, în special după prima vizită oficială a Președintelui Republicii Moldova în Federația Rusă.

Igor Dodon a apreciat faptul că angajamentele asupra cărora s-a convenit la Moscova în domeniul migranților și reluării exporturilor, au început să se realizeze. Șeful statului s-a referit la faptul că în scurt timp, în Republica Moldova va veni un grup de experți de la Rosselhoznadzor și Rospotrebnadzor din Federația Rusă pentru a inspecta întreprinderile din țară, în vederea reluării exporturilor de produse moldovenești în Rusia, precum și majorarea numărului categoriilor de produse și a companiilor care vor exporta pe piața rusă.

De asemenea, Președintele a salutat faptul că la Moscova se lucrează intens asupra excluderii, în cel mai optim timp, a restricțiilor pentru cei circa 50000 de cetățeni ai Republicii Moldova care au interdicție de intrare pe teritoriul Federației Ruse.

Părțile au stabilit să intensifice raporturile de colaborare pe toate domeniile de interes comun, inclusiv pe dimensiunea culturală și educațională.

img17001069

img17001069

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!