ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a aprobat Planul de acţiuni pentru promovarea siguranței pe Internet a copiilor și adolescenților

17:08 | 15.03.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. Executivul a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, Planul de acţiuni privind promovarea siguranței pe Internet a copiilor și a adolescenților pentru anii 2017-2020. Documentul abordează riscurile online la care se expun copii şi adolescenții și prevede o serie de acțiuni pentru combaterea acestora, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Astfel, Planul are drept obiective generale reducerea conţinutului ilegal din Internet, promovarea unui mediu digital mai sigur prin colaborarea tuturor părților implicate, informarea celor aflaţi în contact direct cu copii despre riscurile mediului online, inclusiv elaborarea statisticilor și cercetărilor privind siguranţa online.

Printre cele mai importante acțiuni care vor fi realizate se numără: crearea punctelor de contact naţionale pentru raportarea conţinutului ilegal din mediul online, deschiderea centrelor de informare şi consiliere privind siguranța pe Internet, dezvoltarea cadrului legal şi de cooperare naţional pentru contracararea producerii şi distribuirii conținutului ilicit ș.a.

În context, Premierul Pavel Filip a menționat că aprobarea Planului este doar una dintre măsurile întreprinse de Guvern pentru asigurarea securității pe Internet. „În continuare trebuie să le realizăm pe toate celelalte, care să asigure nu doar protecția copiilor, dar a tuturor care se află în spațiul online”, a spus Prim-ministrul.

Pentru realizarea tuturor acțiunilor prevăzute în Plan sînt necesare aproximativ 2,16 milioane de lei, cheltuieli care vor fi acoperite din contul resurselor partenerilor de dezvoltare.

Planul de acţiuni a fost elaborat în contextul implementării prevederilor Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014-2020 şi ale Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2016-2018, pentru coordonarea și stimularea eforturilor tuturor părților interesate în creșterea nivelului de siguranță pe Internet.

img17002042

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!