ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak a fost pus în libertate după șase ani

12:55 | 24.03.2017 Categorie: Externe

Cairo, 24 mar. /MOLDPRES/. Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak a fost pus în libertate vineri, părăsind spitalul militar Maadi din Cairo unde a stat cea mai mare parte a celor șase ani de detenție, a anunțat avocatul său, Farid al-Deeb, citat de AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Mubarak a părăsit spitalul militar Maadi îndreptîndu-se spre locuința sa din Heliopolis.

La începutul lunii, Hosni Mubarak a fost achitat de Curtea de Casație, instanța supremă a Egiptului, care l-a găsit nevinovat de implicare în uciderea a 239 dintre protestatarii care au luat parte la manifestațiile din 2011, soldate cu îndepărtarea sa de la putere.

În primă instanță, fostul președinte egiptean fusese condamnat, în iunie 2012, la închisoare pe viață pentru "complicitate" la uciderea a 239 de manifestanți în timpul protestelor din 2011. Curtea de Casație a cerut apoi rejudecarea cazului în cadrul unui nou proces.

(Editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!